Scrisoare catre bunicul meu

 

Draga bunicule, de mic copil mi-a placutsa stau in preajma ta. te-am admirat si pretuit pentru ca ma invatai lucruri care abia acum realizez cat de importante sunt pentru mine. Cand aveam 14 ani mi ai spus ceva ce atunci am luat in deradere. Mi ai spus ca in dragoste si in politica se plateste cu viata. Azi realizez cata dreptate ai avut!:odata cu trecerea anilor, ai plecat dintre noi sa m ai lasat un gol care si acum imi lipseste. as vrea sa mai fi inca in viata.... dar.... nuse mai poate! apoi, la 7 ani după tine , a urmat si bunica. cea care in copilarie ma astepta cu tot felul de bunatati si ma mangaia cand ma trezeam. apoi, am devenit invidios si dornic de a avea casa in care ati trait. azi, o am, dar sunt singur, necasatorit, si fara copii. azi, mai mult ca oricand, imi este dor de voi, pentru ca mi-am dorit sa am ceva si nu pe cineva. desi pot sa ma plimb prin curte, desi am renovat casa in interior, desi am schimbat vechile dormeze cu paturi noi si confortabile, desi mai vin prietenii pe la mine in weekend la un gratar sau la o balaceala, ma intreb: cat sunt de fericit acum fara voi, si ce va fi cu casa din băile felix care mi-ati lasat-o daca nu voi avea urmasi?

Octomrie 2015 

Draga bunicule,

Azi e ziua ta. Azi, imi e atat de dor de tine. Uneori as vrea sa fiu cu tine acolom unde esti. Am avut 22 de ani la dispozitie sa invat ceva de la tine. Dar am invatat prea putine, fiindca mereu te consideram un senil, un om care nu stie ce spune. Alteori, te ascultam cu admiratie, si din putinele invataturi, am realizat ca ai avut dreptate. Azi, de ziua ta, nu iti voi trimite nici flori, nici lumanari, nici macar nu am cum sa iti fac o vizita la capatai. In schimb, iti trimit de aici (din lumea sta rea, care nu ai mai recunoaste-o....) gandurile mele, iti trimit dorul meu nestins pentru tine. Bunicule, mi-am dorit atat de mult o familie. Mi-am dorit sa am macar un copil care sa ma iubeasca si sa il iubesc, mi-am dorit sa il pot invata putinele lucruri care le-am preluat de la tine. Dar... nu s-a putut. Culmea e ca, am familie, dar copilul nu e al meu. iar femeia langa care traiesc.... nu e acel tip de femeie care exista cand tu sau tata v-ati casatorit. Acum avem "restrictii" in casa... Mai tii minte cand ne jucam de-a amenzile? De-a ordinea in casa? Uite ca am ajuns sa traiesc inzecit acele "experimente" de dupa 1990. Nu mi-am imaginat ca lumea poate fi atat de rea,, de individualista, de egoista.... Atat de mult mi-am dorit o familie! Si acum.... atat de mult regret ca am intrat intr-o familie unde injuraturile, blestemele, ridicatul vocii, crizele de isterie, sunt la ordinea zilei. In contrast cu acest comportament, mie mi se cere sa nu fac zgomot, sa nu ma misc in pat, sa nu fac una, alta.... Lista de "restrictii" e foarte lunga si cred ca ai plange daca ai fi in locul meu.

Apropo, a aparut un virus, ii zice covid-19 si cica e foarte ucigas. Am stat inchisi in case sa nu murim.... Nu am mai putut merge sa-mi vad parintii aproape 3 luni. Acum, fiindca parintii au probleme de sanatate, sotia mea ma indeamna sa nu ii vizitez, fiindca au nu stiu ce bacterii la ureche care ar putea sa o imbolnaveasca pe ea sau copil. Ma doare sufletul cand vad ca trebuie sa stau departe de parinti din motive atat de stupide.

Bunicule, iarta-ma ca nu sunt la capataiul tau sa voresc cu tine. Intr-o zi, ne vom revedea, sunt sigur! Atunci cand toata durerea si suferinta indurata aici pe pamant va disparea, voi fi alaturi de tine, un suflet liber care nu va mai fi restrictionat de nimeni si de nimic. 

 

In incheiere, iti spun un secret: sa stii ca imi e dor si de bunica. Chiar daca in ultimii ani am avut diverse discutii, dar pentru mine ea a ramas in sufletul meu asa cum o stiam de mic, atenta, dragastuoasa, blanda la voce. Sa stii ca imi doresc sa ne revedem, acolo unde sunteti. Imi doresc sa fi fost mai atent la invataturile tale. 

Pe curand, bunicule !!!

21.10.2020