Distrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice

Francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru

fragment din cartea Arhitecţii decepţiei de Juri Lina
    
Francmasonii sunt totdeauna pregătiţi să se joace de-a şoarecele şi pisica pentru a-şi submina duşmanii. Victimei i se permite să joace jocul în termenii fixaţi de pisică, până când este fascinată şi cade în transa de acceptare iar mintea sa devine complet paralizată.

Istoria francmasoneriei în Rusia

La sfârşitul anilor 1890, francmasonul Philip Vashod a fondat loja masonică Crucea şi Steaua – Krest i Zvezda – în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Rusia, iar mai târziu în Palatul Catherina din acelaşi oraş, cu scopul de a urmări mişcările ţarului Nicolae al II-lea şi de a-l distruge. Ţarul a şi devenit membru al lojii, însă nu a fost informat asupra unor secrete importante. Philip Vashod a devenit consilier pentru chestiuni de stat (Viktor Ostretov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 387). Francmasonul Leonti Kandaurov (emisarul ţarului la Paris) a confirmat aceasta (Arhiva centrală de istorie, secţiunea 730, I).
Masoneria franceză a obţinut cale liberă în Rusia ţaristă, în pofida faptului că ea reprezenta ateismul şi republicanismul. Nicolae al II-lea era conştient de toate acestea. Prin asocierea cu francmasonii, el a distrus şansele de dezvoltare ale Rusiei.

Între anii 1900 şi 1902, 10.000 de persoane au fost instruite în Statele Unite. Misiunea lor era să se întoarcă în Rusia după instruirea lor ca revoluţionari, pentru a răspândi teroarea şi a înlătura regimul ţarist. Majoritatea resurselor financiare pentru aceste activităţi veneau din partea miliardarului francmason Jacob Schiff şi a altor bancheri masoni din Statele Unite.
Aceşti bancheri au finanţat de asemenea şi războiul ruso-japonez din 1904, precum şi Revoluţia din 1905 din Rusia (Nikolov Dichev, Conspiraţia diabolică, Urgench, 1992, p. 99).

În 1904, Marele Orient şi-a desfăşurat propaganda împotriva guvernului rus, numindu-l o ruşine a lumii civilizate. Ordinul Marelui Orient al Franţei s-a implicat în mod constant în afacerile interne ale Rusiei, sprijinind „revoluţionarii din ţară la fel ca în 1905-1906, când mulţi agitatori erau activi.” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 172).
Ţarul a fost influenţat de câţiva francmasoni care acţionau ca prieteni apropiaţi. Prinţul Alexandru Mihailovici a fost unul dintre ei. Altul a fost ducele Nicolae Nicolaevici, care l-a convins pe ţar să semneze Manifestul din 17 Octombrie 1905, act care a netezit drumul pentru francmasoni. Acest document a dat parlamentului, care era complet sub controlul francmasonilor, o putere şi mai mare. Înţelegerea ţarului în legătură cu francmasoneria rusă a fost iniţial cucerită de acei gentilomi masoni de înaltă clasă, care erau incapabili să spună adevărul şi care, în realitate doreau să îl detroneze şi să îl ucidă.

Tentative de a-l ucide pe ţar

În anul 1905, în Sankt Petersburg, secretarul Consiliului Suprem Masonic, David Debutov, a livrat 12.000 de ruble liderului revoluţionarilor sociali, în schimbul uciderii ţarului Nicolae al II-lea. Totuşi, planurile lor nu au putut fi puse în practică.
În 1906 francmasonii au efectuat un alt atentat pentru a-l ucide pe ţar cu ajutorul revoluţionarilor sociali. Ei au folosit chiar şi un submarin în acest atentat. Existau de asemenea planuri pentru folosirea unui avion în acest scop. (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 179).
Acţiunea a fost organizată de faimosul terorist şi francmason Nikolai Ceaikovski (revoluţionar socialist), care a proiectat avionul cu care ţarul trebuia atacat pe calea aerului. Atunci când omul lor de încredere Jevno Azef a fost arestat, planurile au fost amânate.

Când generalul V. Teplov a devenit membru al lojii, un „frate” l-a întrebat pe acesta ce părere are în legătură cu planul de a suprima viaţa ţarului. Teplov a răspuns cu francheţea unui militar: „Dacă mi se ordonă să fac asta, o să îl ucid.” (Serghei Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931, p. 185). În toamna anului 1905 francmasonii au coordonat toate atentatele pentru a prelua puterea în Rusia. Printre conspiratori erau şi doi membri ai Consiliului Naţional, Alexandru Guchkov şi Mikhail Stakhovici (care activa de asemenea şi ca diplomat), ca şi alţi binecunoscuţi francmasoni ca Serghei Urusov, un moşier care l-a trădat pe ţar. El a încheiat contractele cu Marele Orient al Franţei.
Urusov era în acelaşi timp şi preşedintele Consiliului Suprem Masonic din Rusia. Aceştia au dorit imediat să facă parte din guvernul rus. La acest plan au mai luat parte şi francmasonii Vladimir Rozenberg şi Georgi Lvov. Ei au căutat să impună Rusiei modelul Republicii Franceze.

Sângeroşii directori masoni, inclusiv Alexandru Parvus şi Leon Trotski au pornit un val devastator de teroare în anul 1905. Crimele „revoluţionare” comise între anii 1905-1906 au fost încurajate de către francmasoni. Masonii au continuat să îi ucidă pe duşmanii lor din Rusia. Între anii 1906 şi 1908, mişcarea revoluţionară controlată de către francmasoni a comis un număr de 26.268 de tentative de asasinate, au fost omorâţi 6.091 de ruşi, şi peste 6.000 au fost răniţi (Vladimir Krasny, Copiii diavolului, Moscova, 1999, p. 181).

Activităţile antiguvernamentale din Rusia

În decembrie 1905, Boris Nikolsky, profesor de drept şi membru al Consiliului Naţional, a ţinut o cuvântare în faţa consiliului rus şi a ţarului. Ţarului i-a displăcut atât de mult acest discurs încât a interzis publicarea lui.
Francmasoneria a fost numită organizaţie criminală în rapoartele poliţiei secrete. Şi acest lucru era chiar adevărat, de vreme ce lojile masonice încălcau în mod constant legea rusă. Ţarul a avut acces la aceste rapoarte.
Ţarul a dizolvat de două ori parlamentul, în iulie 1906 şi în iunie 1907. În această perioadă, Duma a încălcat regulamentul legal din nou. Yevgeni Kedrin, avocat, membru al parlamentului şi membru al francmasoneriei, a primit pe data de 7 septembrie 1906 o notă din partea Lojii Marelui Orient al Franţei, care susţinea faptul că ruşii suferă din cauza tiraniei ţarului, şi menţiona că Marele Orient al Franţei asigura şi întreţinea oponenţii regimului, ca mijloc pentru a înfrânge acest despotism, conform documentelor din Arhiva Specială a Uniunii Sovietice, înscrisuri care au devenit publice odată cu slăbirea regimului comunist din 1989.

După câteva atentate în 1905 şi 1906, Marele Orient a înfiinţat loji noi în Rusia: Inelul de fier în Nizhny Novgorod (mare maestru era Kilvein), în Kiev (mare maestru era Steingel), precum şi în alte oraşe. Contele Alexei Orlov-Davydov a fost cel care a finanţat aceste loji noi (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 172).
În 1906, Marele Orient i-a incitat pe membrii săi pentru a servi intereselor internaţionalei socialiste. Marele Orient a promis întreg suportul imaginabil pentru activităţile antiguvernamentale din Rusia. Decizia în legătură cu acest sprijin acordat a fost oricum, păstrată secretă (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 178).

Laferre, unul dintre liderii francmasoneriei mondiale, a precizat la o conferinţă masonică în anul 1908 faptul că francmasonii erau pregătiţi pentru a finanţa o conspiraţie împotriva Rusiei. El a spus: „Consiliul Ordinului va face toate sacrificiile care sunt necesare pentru a realiza progresul acestei naţiuni care încă nu a fost salvată din întuneric, şi în care triumful francmasoneriei este pe cale să se realizeze.” (Kolokol, 9 noiembrie 1908)
Atunci când Nicolae al II-lea a efectuat o vizită de stat în Suedia, în anul 1909, el a fost victima unui atentat de asasinare. Anarhistul care a fost angajat pentru aceasta a atacat o altă persoană, sfârşind prin a ucide un colonel suedez îmbrăcat în uniformă militară.

Asasinarea primului ministru, Piotr Stolypin

La mijlocul anului 1911, adjunctul ministrului de interne, general locotenentul Pavel Kurlov, a emis un raport special către primul ministru, care era şi ministrul de interne, Piotr Stolypin, raport care i-a deranjat profund pe francmasonii ruşi. Raportul trata despre legătura francmasonilor cu activităţile teroriste îndreptate împotriva statului rus şi a reprezentanţilor săi. Se pare că Stolypin a luat în serios ameninţarea francmasonilor împotriva statului şi a decis luarea de măsuri împotriva lor.

La începutul anului 1910, un agent de poliţie pe nume Boris Alexeyev a fost trimis la Paris pentru a obţine informaţii despre Marele Orient al Franţei, de unde au fost iniţiate acţiunile împotriva Rusiei. Însă Stolypin a fost omorât la opera din Kiev la data de 1 septembrie 1911, în prezenţa ţarului. Ucigaşul, agentul mason Dmitri (Mordekai) Bogrov a fost arestat. Conducătorul Marelui Orient al Rusiei, Alexander Kerensky (astăzi Aaron Kurbis) a reuşit să scape în această conjunctură. Curând după aceea a sosit de la Paris un raport din partea lui Alexeyev.

Raportul menţiona faptul că „liderii masoni au ajuns la concluzia că preşedintele Consiliului de Miniştri este un individ care aduce daune intereselor francmasoneriei şi trebuie eliminat. Se cunoştea de câteva luni că exista o astfel de decizie, luată de către Consiliul Suprem. A devenit cunoscut faptul că liderii secreţi ai francmasoneriei erau nemulţumiţi de politica lui Stolypin şi că s-au folosit de relaţia strânsă dintre Marele Orient al Franţei şi comitetele de revoluţionari din Rusia pentru a desăvârşi planul pe care îl aveau sub formă de proiect. În raport se mai menţiona faptul că aspectele pur tehnice ale crimei precum şi unele detalii de circumstanţă care au făcut posibilă realizarea asasinatului, au fost pregătite de către francmasoni” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 198-200).
Leon Trotsky s-a întâlnit cu Bogrov în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1911 la o cafenea în Kiev. După asasinarea lui Stolypin locuitorii Kievului s-au răsculat, însă guvernul a trimis un batalion de cazaci pentru a preveni vărsarea de sânge. Asasinul Bogrov a fost spânzurat. El era membru al Marelui Orient. Teroristul şi francmasonul Manuil Margulies (slugă devotată a lui Alexander Guchkov) a fost şeful complotului.
Planurile lui Stolypin împotriva francmasoneriei nu au fost niciodată realizate.

„Vom forţa Rusia să îngenuncheze”

După asasinarea lui, contele Vladimir Kokovtsev (1853-1943) a devenit prim ministru. El deţinuse înainte postul de ministru de finanţe. El a fost singurul ministru ţarist care a primit pensie din partea guvernului provizoriu în primăvara anului 1917, în timp ce alţii au fost întemniţaţi. Nici măcar bolşevicii nu s-au atins de el. Trebuie să fi adus mari servicii francmasoneriei internaţionale (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 399).
Francamsonul extremist Nikolai Maklakov a devenit ministru de interne în 1912. Fratele său, avocatul Vasili Maklakov era un francmason de notorietate. Imediat francmasonii au început să se infiltreze în guvernul rus, care era de acum sortit pieirii. După asasinarea lui Stolypin, poliţia nu a mai primit informaţiile necesare în legătură cu daunele aduse de către francmasoni. Cei care erau responsabili de acele informaţii au fost înlocuiţi cu agenţi masoni, care în mod deliberat au neglijat transmiterea către superiori a informaţiilor pe care ei le primeau.

Prin intermediul adjunctului ministrului de interne, francmasonul Vladimir Dzhunkovsky, organizaţia internaţională a francmasonilor controla poliţia rusă. Încă de la început, francmasonii au susţinut activităţile de discreditare ale lui Lenin. În 1912 francmasonii controlau întregul corp diplomatic rus.
În data de 18 februarie 1912, bancherul mason Salomon Loeb a ţinut o cuvântare în Philadelphia, menţionând că este necesară constituirea unui fond pentru a permite trimiterea de arme şi lideri în Rusia. Aceşti lideri ar urma să-i instruiască pe masonii tineri despre modul cum ar trebui exterminaţi asupritorii, exact aşa cum sunt exterminaţi câinii. El a afirmat: „vom forţa Rusia să îngenuncheze”. Cu ajutorul fondului, toate acestea ar putea fi realizate (Philadelphia Press, 19 februarie 1912). După cum se vede, francmasonii îi socoteau drept câini pe toţi cei care nu erau francmasoni.

Din data de 28 august până în 1 septembrie 1911, francmasoneria internaţională a desfăşurat Al II-lea Congres al Internaţionalei Socialiste, la palatul Odd Fellows din Bredgade, Copenhaga. Organizatorii principali au fost francmasonul Walter Rathenau şi loja masonică B’nai B’rith. Printre participanţi erau şi binecunoscuţii francmasoni Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Lenin, Trotsky, Hjalmar Branting (Suedia), George Clemenceau şi alţi lideri reprezentativi ai forţelor destructive (Aage H. Andersen, Francmasoneria Mondială, Copenhaga, 1940, p. 29). Rathenau era de asemeni şi membru al lojii B’nai B’rith.
Potrivit Ninei Berberova, cercetător al francmasoneriei ruse, Lev Trotsky a fost pentru 5 luni membru al lojii masonice ruse, la vârsta fragedă de 18 ani. El a părăsit loja atunci când a devenit membru al lojilor străine, printre care Artă şi Muncă în Franţa (L. Hass, Francmasoneria în Europa Centrală şi de Est, Wroclaw, 1982).

Un personaj cheie – Lev Trotsky

În primăvara anului 1914, Trotsky a efectuat o călătorie la Veneţia ca membru al Marii Loji a Franţei, pentru a se întâlni cu fratele său masonic, V. Gacinovic, pentru a discuta planurile pentru asasinarea lui Franz Ferdinand. Fraţii masoni Trotsky, Radek şi Zinoviev au fost informaţi în legătură cu planurile de asasinare a pretendentului la tronul Austro-Ungariei (Yuri Begunov, Puterile secrete în istoria Rusiei, Moscova, 2000, p. 220).

În 1916, Trotsky a studiat tacticile revoluţionare în loja franceză Drepturile Omului. El a fost făcut de asemeni şi membru al puternicului ordin evreiesc B’nai B’rith, care în Statele Unite i-a asigurat mijloacele financiare pentru a se întoarce în Rusia, în primăvara anului 1917 (Charles W. Ferguson, 50 de milioane de fraţi: O panoramă asupra lojilor şi cluburilor americane, New York, 1937, p. 253). Toate acestea au fost confirmate de către analistul politic austriac Karl Steinhauser. Trotsky a fost de asemenea şi membru al lojii Shriner, din care făceau parte doar francmasonii care aveau gradul 32 (Johan van Leers, Puterea din spatele preşedintelui, Stockholm, 1941).

În 1917, în timpul şederii sale în America, Trotsky a devenit de asemenea şi membru al lojii Memphis Israel (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 154). El a atins gradul 33 în anul 1919 la Moscova, în perioada în care a primit o delegaţie a unor fraţi din străinătate (Grigori Bostunich, Francmasoneria şi revoluţia rusă, Moscova, 1995, pp. 55-56).
Lev Trotsky a jucat rolul unui revoluţionar în filmul de spionaj american „My Official Wife” (Nevasta mea oficială). Fidel Castro a jucat şi el în filmele hollywoodiene („Bathing Beauty” în 1944 şi „Holidays in Mexico” în 1946).
În iulie 1914, Marele Orient a început să îndemne Rusia să se alieze în războiul împotriva Germaniei. Consilierii masoni au mărit intensitatea cu care regizau deciziile luate de către ţar. Acesta a fost manipulat pentru a face greşeli dezastruoase.

Asasinarea lui Grigori Rasputin

Asasinarea lui Grigori Rasputin, un călugăr apropiat de familia ţarului, posesor al unor puteri paranormale, a fost planificată de către Convenţia Generală a Masonilor din Bruxeles, în timpul Primului Război Mondial. Rasputin a dorit să prevină intrarea Rusiei în război. Francmasonul Alexander Guchkov (Marele Orient) a organizat o campanie de defăimare a lui Rasputin. Cel care dirija din spatele acestui plan era francmasonul extremist Vasili Maklakov (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul XX, Moscova, 1997, Volumul 1, p. 456). Contele Felix Yusupov, un alt francmason, a fost cel care l-a omorât pe Rasputin în data de 29 decembrie 1916. Yusupov suferea de probleme mentale serioase, pe care Rasputin încercase să le vindece. Aliatul lui Yusupov a fost marele duce Dimitri Pavlovich.

Ţarul nu i-a acuzat pe ucigaşi. Aceştia au fost pur şi simplu deportaţi. Groparii naţiunii ruse au interpretat aceasta ca pe o evidenţă a faptului că de acum crima este permisă, de vreme ce ucigaşii nu au fost acuzaţi.
În 1915, ambasadorul britanic George Buchanan (francmason) primea aproape zilnic vizite din partea ministrului de externe rus Serghei Sazonov, a liderului Alexander Guchkov, a purtătorului de cuvânt al Dumei, Mikhail Rodzianko, şi a liderului aripei de dreapta şi membru al Parlamentului Pavel Milyukov. Toţi erau criminali masoni şi conspiratori, care căutau să pună capăt domniei ţarului. Buchanan a jucat un rol deosebit de josnic în tragedia petrecută în Rusia, fiind implicat atât moral cât şi material (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul XX, Moscova, 1997, Volumul 2, p. 35).

Abdicarea ţarului

În ianuarie 1917, un număr de masoni şi conspiratori influenţi, printre care generalul Nikolai Ruzsky, s-au întâlnit cu ambasadorul Buchanan la Petrograd. Ei au discutat despre lovitura de stat, şi au decis ca aceasta să aibă loc în data de 22 februarie 1917 (Fazarov, Misiunea emigraţiei ruse, Stavropol, 1972, Volumul 1). Data a fost schimbată ulterior în data de 23 februarie.
Francmasonii Alexander Guchkov şi Alexander Kerensky pregăteau înlăturarea ţarului. Generalul Alexander Krymov (francmason) a fost numit guvernator general în Petrograd, o mişcare menită să prevină tentativele de salvare ale ţarului. Kerensky a cooperat îndeaproape cu Genrikh Sliozberg, liderul B’nai B’rith în Rusia (Lady Queenborough, Teocraţia ocultă, 1933, p. 466).

La sfârşitul anului 1917, o delegaţie a masonilor locali l-au vizitat pe ambasadorul Buchanan pentru a-i mulţumi pentru contribuţia sa adusă la răsturnarea monarhiei din Rusia (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 35).

Ţarul Nicolae al II-lea a fost prevenit în legătură cu conspiraţia masoneriei, a cunoscut numele membrilor, însă nu a întreprins nimic pentru a-i opri. Dimpotrivă, la începutul anului 1917 a emis un ordin prin care se stabilea ca poliţia să nu îi aresteze pe Guchkov şi Kerensky (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 406). El a continuat să finanţeze comitetul pentru industria războiului, un cuib de vipere care intenţiona să distrugă Rusia ţaristă. Suportul financiar a fost acordat diferitelor organizaţii de aripă stângă, prin care francmasoneria opera. Ţarul Nicolae al II-lea este cel mai bun exemplu prin care se poate vedea cum masoneria a indus paralizia gândirii şi ruperea de realitate a persoanelor mai slabe.

Francmasonii l-au forţat pe ţar să abdice la data de 2 martie (15 februarie pe stil vechi) 1917, sub ameninţarea că dacă nu o va face, familia sa va fi ucisă. Aceste lucruri au fost revelate de Anna Vyborova, o prietenă apropiată de familia ţarului, în memoriile sale. Ţarul, care la vremea aceea era în Pskov, a renunţat la coroană în favoarea fratelui său mai mic Mikhail, care urma să devină monarh. In ziua următoare francmasonii l-au forţat şi pe Mikhail al II-lea să abdice de la tron. El a fost ultimul ţar al Rusiei. Un film documentar rus realizat în limba engleză şi numit „Revoluţia rusă” (Moscova, 1993) a menţionat că: „Politicienii, puternicii magnaţi industriali şi membrii forţelor militare care nu puteau realiza o înţelegere cu ţarul au început să considere toate acestea drept o conspiraţie. Mulţi dintre ei, aparent duşmani politici, erau de fapt aliaţi în spatele scenei, deoarece erau membri ai aceleiaşi frăţii masonice Veliky Vostok (Marele Orient), care a fost fondată la Sankt Petersburg în anul 1912. Această organizaţie era condusă de un Consiliu Suprem care avea 300 de membri. În 1916, popularul avocat Alexander Kerensky a fost numit preşedinte al Consiliului Suprem. El, împreună cu alţi membri ai Marelui Orient plănuiau o lovitură de stat împotriva ţarului.”

Atrocităţi comise de către francmasoni

Acest film a fost finanţat de masonii americani Alexander Aisenberg, John Doukas şi Matthew King Kaufman. Ei considerau că a sosit timpul să se spună adevărul. Serggei Melgunov, un istoric rus aflat în exil, a arătat că în februarie 1917, atunci când a avut loc lovitura de stat din Rusia, organizaţia militară a francmasonilor era condusă de către Alexander Guchkov, în timp ce organizaţia civilă a lor era condusă de către Alexander Kerensky (Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931).
După înlăturarea ţarului, comisia masonică nu a putut prezenta nici măcar un singur document care să probeze vinovăţia şi presupusele infracţiuni săvârşite de către acesta (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 271).

Cu toate acestea, comisia a solicitat executarea ţarului. Oricum, planul nu a fost niciodată dus la îndeplinire. Atunci când familia regală britanică a invitat familia ţarului în Anglia, forţele masonice conduse de către Jacob Schiff s-au asigurat ca ameninţarea cu greva generală să determine ca familia ţarului să-şi anuleze vizita în Marea Britanie.

Un număr mare de documente privind atrocităţile comise de către francmasoni a fost scos din arhive şi distrus. Alexander Kerensky, care era membru al guvernului provizoriu masonic, a ordonat distrugerea tuturor documentelor nedorite, inclusiv a unei ediţii a „Protocoalelor maeştrilor francmasoni”.
Kerensky a primit de asemenea bani din Germania, un alt motiv pentru care guvernul provizoriu nu i-a putut acuza pe bolşevici. Kerensky l-a ţinut temporar în închisoare pe Trotsky, pentru a preveni în felul acesta ca el să vorbească prea mult despre adevărata sursă şi suportul financiar folosit în lovitura de stat. Intenţia lui Kerensky era de a păstra secretă această informaţie (Igor Froyanov, Octombrie 1917, St. Petersburg, 1997, p. 81).

Sume uriaşe de bani pentru revoluţionarii bolşevici

Pe 24 martie 1917, ziarul New York Times a dezvăluit faptul că bancherul Jacob Schiff i-a plătit tribut lui Lev Trotsky: „El era persoana pe care o doream şi pe care am aşteptat-o în toţi aceşti ani.” Schiff, care făcea parte din loja B’nai B’rith, a aranjat ca Trotsky să sosească în Statele Unite în ianuarie 1917, şi pentru a-i asigura confortul i-a pus la dispoziţie o limuzină.
Ulterior, Gărzilor Roşii li s-a impus să poarte la gât un medalion pe care era gravată imaginea lui Trotsky (Grigori Bostunich,  Francmasoneria şi revoluţia franceză, Moscova 1995, p. 89).

Bancheri din Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Germania şi Franţa s-au întâlnit în Suedia în vara anului 1917. Ei au convenit ca Kuhn, Loeb & Co. să depună suma de 50 milioane de dolari într-o bancă suedeză, în contul lui Lenin şi Trotsky, potrivit lui Oleg Platonov. Pe lângă această sumă, avocatul lui John P. Morgan, Elihu Root, a plătit revoluţionarilor în plus, încă 20 de milioane de dolari prin intermediul unui fond pentru ajutor de război. Aceşti bani au fost primiţi prin intermediul lui Jacob Schiff, aşa cum confirmă documentele Congresului American din data de 2 septembrie 1919.

O „delegaţie a Crucii Roşii” a călătorit în Rusia în august 1917, cu intenţia de a discuta cu liderii bolşevici detaliile finale ale loviturii de stat. Dintre membrii acestei delegaţii, şapte erau medici iar ceilalţi, bancheri din New York, printre care John P. Morgan şi Jacob Schiff.
Delegaţia a fost condusă de către William B. Thomson, preşedintele Băncii de Rezervă Federală din New York, care a plătit bolşevicilor cel puţin un milion de dolari (The Washington Post, 2 februarie 1918). Bancherii ascundeau în spatele acestei delegaţii adevăratele lor intenţii, inclusiv plata unei mari sume de bani către bolşevici (Antony Sutton, Wall Street şi revoluţia bolşevică, Morley, 1981, p. 83).

Lenin – francmason de gradul 31

Congresul Internaţional Masonic care a avut loc la Paris în Franţa, la Hotel du Grand Orient de France, în perioada 28-30 iunie 1917, a subliniat ideea că Rusia constituie un obstacol în calea guvernării mondiale masonice. Marele Orient a primit autorizaţia de a distruge Rusia cu ajutorul comunismului. După preluarea puterii de către bolşevici, a devenit de o importanţă vitală lupta pentru oprirea oricărei critici îndreptată împotriva comunismului.
Colonelul Edward Mandel House, un influent consilier prezidenţial şi francmason de grad înalt, a telegrafiat preşedintelui Wilson pe data de 28 noiembrie 1917, îndemnându-l să oprească prin orice mijloace orice critică adusă bolşevicilor: „Este de o importanţă vitală ca acest tip de criticism să fie oprit”. Această telegramă a fost clasificată ca secretă, şi a avut acest statut timp de 6 ani.

Vânzătorul de arme Basil Zaharoff a oprit livrările de arme către duşmanii bolşevicilor (Gărzile Albe). În aprilie 1919, Ministerul de Externe britanic a publicat în Rusia sovietică o carte albă, în care se menţiona faptul că preluarea puterii de către bolşevici a fost organizată şi finanţată de către bancheri internaţionali. S-a mai precizat de asemenea şi faptul că au fost importaţi criminali din China care au cooperat cu poliţia secretă pentru a teroriza populaţia rusă. Cartea albă a fost brusc retrasă de pe piaţă şi înlocuită cu o ediţie prescurtată care nu mai menţiona aceste informaţii. (Dr. Kitty Little, Infiltrările subversive în Westminster şi Whitehall: Promovarea unei Europe federale, Jamai, 1995, p. 4).

Lenin a fost francmason de gradul 31 (Mare Inspector Inchizitor Comandor) precum şi membru al lojii masonice franceze Artă şi Muncă (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 417). După vizita făcută la sediul lojii Marelui Orient din strada Cadet din Paris, Lenin şi-a scris numele în cartea de oaspeţi. (Viktor Kuznetsov, Secretul loviturii de stat din octombrie, St. Petersburg, 2001, p. 42). Lenin a fost membru al celei mai răzbunătoare loji a Marelui Orient, Nouă Surori, începând din anul 1914 (Soviet Analyst, iunie 2002, p. 12). Lenin a mai fost şi membru al lojii Union de Belville.

Lenin era membru al B’nai B’rith

Masonul francez Rozie, aparţinând lojii Jean Georges din Paris i-a salutat pe fraţii masoni Lenin şi Trotsky (ziarul La Libre Parole, 6 februarie 1918). Pe lângă Lenin şi Trotsky, mulţi dintre bolşevici erau francmasoni: Boris Solovyov, Vikenti Veresayev, Grigori Zinoviev (Marele Orient), Maxim Litvinov, Nikolai Bukharin (pe numele real Moshe Pinkhus-Dolgolevsky), Christian Rakovsky, Yakov Sverdlov, Anatoli Lunacharsky (pe numele real Balich-Mandelstam), Mechislav Kozlovsky (francmason polonez), Karl Radek (Marele Orient), Mikhail Borodin, Leonid Krasin, Vladimir Dzhunkovsky, şi mulţi alţii. Istoricul Viktor Bratyev a descoperit în arhivele KGB un document potrivit căruia Lunacharsky a aparţinut lojii Marelui Orient al Franţei (Anton Pervushin, Secretul ocult al KGB şi SS, St. Petersburg, Moscova 1999, p. 133).

La al patrulea Congres al Comitetului, Lev Trotsky a anunţat apartenenţa la masonerie a tovarăşilor săi Zinoviev, Radek şi Bukharin (Viktor Brachev Francmasonii în Rusia, St. Petersburg, 2002, p. 439).
Chiar înainte de preluarea puterii de către comunişti, în octombrie 1917 Zinoviev, Trotsky şi Kamenev au făcut o vizită lojii Studenţii din St. Petersburg (Yuri Begunov, Puteri secrete în istoria rusă, Moscova, 2000, p. 308). „Avem nevoie de dezbinare!” spunea frecvent Anatoli Lunacharsky, comisarul poporului pentru învăţământ.
Lenin, Zinoviev, Radek şi Sverdlov erau de asemenea şi membri ai B’nai B’rith. Acest lucru a fost confirmat de către persoane specializate în activităţile B’nai B’rith, printre care şi Schwartz-Bostunich (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, pp. 582).

Tatăl lui Lenin, născut dintr-un incest; Lenin – homosexual

Asupra vieţii lui Lenin a fost păstrat până spre sfârşitul anilor 1990 un secret desăvârşit. Abia apoi a ieşit la iveală corespondenţa pe care acesta o purta cu fratele său, francmasonul Grigori Zinoviev. Lenin îi scria acestuia pe data de 1 iulie 1917: „Grigori! Împrejurările mă determină să plec imediat din Petrograd… Tovarăşii au sugerat un loc… Este atât de urât să fii singur… Vino cu mine să petrecem câteva zile minunate împreună, departe de tot…”

Zinoviev îi scria lui Lenin: „Dragă Vova! Nu mi-ai răspuns. Probabil l-ai uitat pe Gershel [Grigori] al tău. Am pregătit un cuibuşor minunat pentru noi… Este un loc deosebit, unde ne va fi bine şi nimic nu va tulbura iubirea noastră. Vino aici cât de repede poţi, te aştept micuţa mea floare. Al tău Gershel”.

Într-o altă scrisoare Zinoviev dorea să se asigure că Lenin nu se va culca cu un alt bărbat în apartamentul lor. El a încheiat acea scrisoare trimiţându-i lui Vova un sărut marxist. El a sugerat faptul că nu ascund relaţia lor în faţa soţiei lui Lenin Nadejda Krupskaya, amintindu-i totodată lui Lenin despre momentul când aceasta i-a descoperit prima dată împreună (Vladislav Shumsky, Hitlerismul este oribil, însă sionismul este şi mai rău, Moscova, 1999, p. 479).
Cei doi fraţi masoni au practicat homosexualitatea. Prin acest exemplu ne va fi mai uşor de înţeles de ce francmasonii sunt avocaţi atât de binevoitori ai promovării homosexualităţii.

Bunicul lui Lenin din Rusia, Nikolai Ulyanov a avut patru copii cu propria sa fiică Alexandra Ulyanova (cunoscută oficial ca Anna Smirnova). Ilya, tatăl lui Lenin, a fost cel de al patrulea dintre aceşti copii, născut atunci când Nikolay Ulyanov avea 67 de ani (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 37). Ilya Ulyanov s-a căsătorit cu Maria Blank, a cărui tată Moisha Blank a fost acuzat de un număr de infracţiuni, printre care fraudă şi şantaj. Probabil incestul bunicului a determinat ca Vladimir Ulyanov Lenin să devină o persoană atât de perversă. El avea o agresivitate congenitală uriaşă precum şi o degradare mare a creierului, suferind un număr de căderi nervoase; a fost bisexual.

Internaţionala Comunistă – o organizaţie masonică

Ofiţeri ai Administraţiei Politice Unite de Stat de pe lângă Sovietul Comisarilor Poporului al URSS, Gleb Boky şi Alexander Barchenko, printre alţii, aparţineau francmasoneriei. Mulţi dintre ei erau membri ai lojii Frăţia Muncitorilor. Francmasonul Leonid Krasin a acţionat ca intermediar în procurarea banilor pentru Marele Orient din Paris. El a coordonat activitatea de racolare de destinatari care să primească aurul şi antichităţile ţarului, valori care au fost expropriate de către bolşevici. El a fost în legătură cu francmasonul Dimitri Rubinstein, care a îndeplinit funcţia de destinatar important.

Krasin a fost ajutat de asemenea şi de generalul Yuri Lomonosov în exportarea aurului ţarului din Rusia prin Tallinn, capitata Estoniei, către bancherii străini care au finanţat răscoala bolşevicilor. Francmasonul Yuri Lomonosov a fost delegat al ministrului transporturilor în timpul guvernării ţariste. El se bucura de încredere deplină în cercurile masonice.
Francmasonii sovietici au dorit să transforme Cominternul (Internaţionala Comunistă) într-o organizaţie masonică, pentru a putea ameninţa mult mai eficient restul lumii. Fratele Zabreshnev (Marele Orient) a lucrat pentru ramura internaţională a Cominternului.
Potrivit istoricului rus Vasili Ivanov, încă de la începutul anilor 1930 Rusia a fost transformată într-o naţiune tipic masonică, care a arătat cu claritate că francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru.
Vasili Ivanov a descris situaţia astfel: „Pentru ca idealurile francmasonilor să triumfe, a fost necesară distrugerea sufletului poporului rus şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, anularea caracterului său naţional, dispreţuirea şi călcarea în picioare a istoriei sale măreţe, reducerea gradului de inteligenţă a tinerei generaţii, apariţia unei noi clase de oameni, formată din atei şi persoane care să nu aibă o ţară de origine, două tipuri de creaturi care, după ce urmau să fie instruiţi, ar fi trebuit să ocupe obedienţi locul lor în cuşca masoneriei.”