viata anilor 70-80
Sunt bătrân,atât de bătrân că am ajuns exponat de muzeu cum remarcau amuzați niște prieteni.
Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr fotografii cu mine în expoziția permanentă deschisă la muzeul municipiului Oradea.
Inimoasa organizatoare a expoziției Cristina Liana Puşcaş a discutat cu mine despre discotecile anilor 70-80 și i-am pus la dispoziție câteva fotografii din aceea perioadă dar chiar nu mă așteptam să le descopăr expuse. În anii ăia aparatele de fotografiat erau rare și noi rareori ne gândeam să facem fotografii,credeam că memoria e suficientă pentru a înregistra evenimentele.
Din păcate cu timpul și amintirile se estompează,unele dispar sau se deformează.
Unul din interlocutori ținea minte că discoteca ARLUS din Oradea s-ar fi închis în 1972,deși în 1973 acolo ținea discotecă George T. Haber ,cel mai cunoscut dj în acei ani iar director al casei de cultură(căreia i se spunea ARLUS) era tata și rețin și acum hiturile momentului ca Radar Love sau 48 crash sau Ballroom Blitz.
E greu să vorbești despre perioada aceea când discotecile erau o oază pentru tineri,singurele locuri unde se puteau asculta hiturile vremii după ce începând cu iulie 1971 posturile românești difuzau tot mai puțină muzică străină până spre deloc în anii 80,e greu pentru că anii ăia au însemnat tinerețea generației mele,au însemnat energie, entuziasm, optimism,povești de dragoste chiar dacă vremurile erau tot mai aspre,chiar dacă alimentele se raționalizau sau la noi ăștia de stăteam prin cartiere se întrerupea curentul zilnic și trebuia să stăm la coadă sau să avem pile pentru orice.
Mulțumesc Cristina Liana Puşcaş pentru eveniment și organizare, pentru retrăirea unor momente fericite când țineam discotecă sau pur și simplu mergeam la discoteci,când mă consideram un privilegiat că am magnetofon și eram mereu în căutarea unor surse de muzică ,atât de rare și având de regulă obârșia pe la piloți TAROM,singurii, alături eventual de diplomați, care puteau aduce frecvent discurile de vinil din occident transferate ulterior pe benzi de magnetofon..Mai am și azi un magnetofon și zeci de benzi,devenite inutile deși acum 40-50 de ani magnetofonul era visul oricărui adolescent îndrăgostit de muzică.
Nu cred că poți transmite generațiilor viitoare care pot stoca pe un hard mai multă muzică decât aveam eu pe 100 de benzi,care pot asculta instant pe telefon orice melodie,ce însemnau în anii 70-80 un magnetofon sau casetofon,ce însemna o discotecă pe care adolescenții o așteptau toată săptămâna,locul unde nu doar scăpau de lozinci și ideologie dar puteau socializa,se puteau îndrăgosti,își puteau consuma energia fără restricții,se puteau apropia fizic de persoana dorită și se simțeau fericiți și liberi.
Mulțumesc Ovidiu Selegean pentru fotografii și că ai surprins-o și pe Bianca care s-a simțit surprinzător de bine la eveniment deși era înconjurată de atâția sexagenari și septuagenari nostalgici.
Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr fotografii cu mine în expoziția permanentă deschisă la muzeul municipiului Oradea.
Inimoasa organizatoare a expoziției Cristina Liana Puşcaş a discutat cu mine despre discotecile anilor 70-80 și i-am pus la dispoziție câteva fotografii din aceea perioadă dar chiar nu mă așteptam să le descopăr expuse. În anii ăia aparatele de fotografiat erau rare și noi rareori ne gândeam să facem fotografii,credeam că memoria e suficientă pentru a înregistra evenimentele.
Din păcate cu timpul și amintirile se estompează,unele dispar sau se deformează.
Unul din interlocutori ținea minte că discoteca ARLUS din Oradea s-ar fi închis în 1972,deși în 1973 acolo ținea discotecă George T. Haber ,cel mai cunoscut dj în acei ani iar director al casei de cultură(căreia i se spunea ARLUS) era tata și rețin și acum hiturile momentului ca Radar Love sau 48 crash sau Ballroom Blitz.
E greu să vorbești despre perioada aceea când discotecile erau o oază pentru tineri,singurele locuri unde se puteau asculta hiturile vremii după ce începând cu iulie 1971 posturile românești difuzau tot mai puțină muzică străină până spre deloc în anii 80,e greu pentru că anii ăia au însemnat tinerețea generației mele,au însemnat energie, entuziasm, optimism,povești de dragoste chiar dacă vremurile erau tot mai aspre,chiar dacă alimentele se raționalizau sau la noi ăștia de stăteam prin cartiere se întrerupea curentul zilnic și trebuia să stăm la coadă sau să avem pile pentru orice.
Mulțumesc Cristina Liana Puşcaş pentru eveniment și organizare, pentru retrăirea unor momente fericite când țineam discotecă sau pur și simplu mergeam la discoteci,când mă consideram un privilegiat că am magnetofon și eram mereu în căutarea unor surse de muzică ,atât de rare și având de regulă obârșia pe la piloți TAROM,singurii, alături eventual de diplomați, care puteau aduce frecvent discurile de vinil din occident transferate ulterior pe benzi de magnetofon..Mai am și azi un magnetofon și zeci de benzi,devenite inutile deși acum 40-50 de ani magnetofonul era visul oricărui adolescent îndrăgostit de muzică.
Nu cred că poți transmite generațiilor viitoare care pot stoca pe un hard mai multă muzică decât aveam eu pe 100 de benzi,care pot asculta instant pe telefon orice melodie,ce însemnau în anii 70-80 un magnetofon sau casetofon,ce însemna o discotecă pe care adolescenții o așteptau toată săptămâna,locul unde nu doar scăpau de lozinci și ideologie dar puteau socializa,se puteau îndrăgosti,își puteau consuma energia fără restricții,se puteau apropia fizic de persoana dorită și se simțeau fericiți și liberi.
Mulțumesc Ovidiu Selegean pentru fotografii și că ai surprins-o și pe Bianca care s-a simțit surprinzător de bine la eveniment deși era înconjurată de atâția sexagenari și septuagenari nostalgici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu