SEMNIFICATIA ZILEI DE 11 SEPTEMBRIE 2001

 

Unii dintre voi poate își mai amintesc cum, după incidentul de pe 9/11, mulți oameni puteau îndoi bancnota de $20,00 într-un anumit fel, pentru a descoperi imaginea turnurilor gemene în flăcări. La scurt timp după incidentul de pe 9/11, bancnota de $20,00 a fost înlocuită rapid cu o altă versiune. Scuza folosită în fața publicului a fost aceea că această bancnotă putea fi contrafăcută cu ușurință. Adevăratul motiv a fost designul bancnotei, care purta vibrația subliminală.

Potrivit bibliei, numărul 11 este un număr al haosului, distrugerii și dezintegrării. Deoarece această biblie împuțită se află în aproape fiecare casă, atât de mulți oameni aderă la învățăturile creștine, își pun credința în ea – asemenea bancnotei de $20,00 – este o unealtă subliminală extrem de puternică (cu mult mai puternică decât hârtia de $20,00). În consecință, atunci când evreii întrețin lucrări vrăjitorești, aceștia folosesc numerele și versetele din biblie pentru a-și împlini scopurile. Din câte am înțeles, anumite versete sunt vibrate în ebraică în bustrofedon. Aceștia se și leagănă înainte și înapoi atunci când se ”roagă” în grupuri.

Tot în biblie, numerele 10 și 12 se presupun a fi numere perfecte.

Cei 12 fii ai lui Iacov, minus Iosif (”unul nu mai este” – Geneza 42:13), fără de care ceilalți 11 nu ar fi supraviețuit.

Notă: Geneza este prima carte a bibliei; Geneza = 1+42+13=56, care în numerologie este 11. Aceasta este o completare a versetului însuși.

Împăratul Ioachim (2 Cronici 36:5-6) a domnit 11 ani, după care Nebucadnețar l-a dus în robie (care a însemnat căderea lui și sfârșitul domniei lui).

Împăratul Zedechia (Ieremia 52:1-11) a domnit 11 ani, după care Nebucadnețar l-a întemnițat, l-a mutilat și i-a omorât familia.

În al 11-lea an de captivitate în Babilon, Ezechiel a profețit căderea și distrugerea Tirului (Ezechiel 26:1-5).

În al 11-lea an de captivitate în Babilon, Ezechiel a profețit căderea și distrugerea Egiptului (Ezechiel 30:20-26).

Notă: de asemenea, dacă citești puțin mai mult în scripturile de mai sus, o să observi că toate aceste popoare s-au răsculat împotriva evreilor, motiv pentru care au fost pedepsite. Acesta servește ca exemplu pentru felul subliminal prin care evreii sugestionează supremația lor peste Gentili … există multe alte exemple asemănătoare.

Acum, numărul 9 este un număr al sfârșiturilor și a finalității. Este de notat cum, versetele biblice care pun o emfază pe numărul 11, sunt toate relaționate distrugerii și decăderii.

Nu vreau să mă lungesc cu acest articol prea mult, întrucât voi avea mai multe exemple detaliate în viitorul apropiat. Cartea lui Iov (suferință) este folosită de evrei în multe circumstanțe, atunci când își blestemă inamicii. Bombardarea orașului Dresden a fost întreținută în sărbătoarea creștină Miercurea Cenușii – și orașul a fost transformat în cenușă. As putea cita multe alte exemple; aruncând o privire la similaritățile care le leagă între ele, avem:

Pe data de 11 martie 2004, s-au împlinit exact 911 zile de la atacul Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001, iar atacurile cu bombă în trenurile din Madrid, Spania, au avut loc pe 11 martie 2004.

  • Madrid, Spain are 11 litere
  • New York City are 11 litere
  • Atacurile în America au avut loc pe 11 septembrie 2001
  • Atacurile în Madrid au avut lor pe 11 martie 2004
  • Între cele două atacuri au existat 911 zile (9+1+1=11)
  • Atacurile din Madrid au avut loc în a 11-a miercuri a anului
  • 11 septembrie este a 254-a zi a anului (2+5+4=11)
  • După 11 septembrie, mai sunt 111 zile rămase, până la sfârșitul anului
  • Atacurile din trenul din Madrid s-au soldat cu 191 morți (1+9+1=11)
  • Pe 11 septembrie 2002, numele celor 2.801 victime din atacurile asupra World Trade Center, au fost citite cu voce tare la Ground Zero (2+8+0+1=11)
  • Turnurile Gemene, unul lângă celălalt, arătau ca numărul 11
  • Primul avion care a lovit turnurile, a fost Zborul 11
  • Zborul 11 a avut 92 persoane la bord (9+2=11)
  • Zborul 11 a avut 11 membrii ai echipajului
  • Zborul 77 a lovit Pentagonul (11×7=77)
  • Zborul 77 a avut 65 persoane la bord (6+5=11)
  • În America, numărul 911 este numărul de urgențe (9+1+1=11)
  • New York a fost al 11lea stat din Uniune
  • Insula Manhattan a fost descoperită pe 11 septembrie 1609, de Henry Hudson – 11 litere
  • Afganistan are 11 litere

Observi cum vibrația numărului 11 le leagă pe toate de 9? Turnurile Gemene erau și ele sub forma/structura numărului 11. Energia astrală ia întotdeauna cea mai rapidă și ușoară cale, la fel ca în proverbul ”ce se-aseamănă, se-adună.” Nu e de mirare că francmasonii, care sunt controlați de puterea evreiască, pun mâna pe biblie în timpul inițierii lor. Dat fiind faptul că fiecare pagină a bibliei conține cuvintele ”evreu”, ”evrei” ”Israel”, ”Ierusalim”, etc.; dat fiind faptul că nazarineanul și cam toate celelalte caractere sunt evrei; și dat fiind faptul că evreii se proclamă a fi ”aleșii lui dumnezeu”, fiind ridicați în slăvi în întreaga biblie; nu e de mirare că aceștia sunt atât de puternici și că au domnit, în secret și ferit de ochii lumii, timp de secole, peste întreaga lume.

Satan însuși mi-a arătat cum aceste lucrări sunt ca un efect domino. Când ceva este pus în mișcare în astral, energiile respective atrag după ele alte energii asemănătoare lor, iar lucrurile încep să lege. Coincidența ciudată și stranie a numerelor (acesta este doar un exemplu; există mult mai multe lucruri implicate), relevă faptul că nu avem deloc de a face cu un act întâmplător sau accidental, ci, în adevăr, este vorba de o lucrare ocultă deliberată.

Mi-ar plăcea de asemenea să mai adaug ceva, cu privire la emfaza evreilor pe numărul 6. Te rog nu confunda asta cu ”666”, care are o semnificație complet diferită.

Fii doar atent și ai să observi despre ce vorbesc aici. Spre exemplu, cele șase milioane din minciuna holoco$tului evreiesc; sărbătoarea importantă a comunismului evreiesc este pe 1 mai: mai este luna a cincea, și deci avem 1+5=6. Aș putea continua la nesfârșit cu exemplele. Israel are 6 litere. Acordă atenție știrilor dar și istoriei, la tot ceea ce are de a face cu evreii și ai să înțelegi. În biblie, numărul șase este numărul omului lipsit de orice putere spirituală. Numărul 7 are de a face cu cele 7 chakre și deci înseamnă putere spirituală și perfecțiune, care emană din acestea. 6 cade în inferioritate, în insuficiență. 6 mai este și numărul muncii din greu și a trudei … ”munca a fost făcută  în 6 zile, ziua a 7a fiind o zi de odihnă.” Numărul 6 apare oriunde avem de a face cu forța de muncă a sclavilor; apare în măsurătorile care sunt folosite în muncă lor, dar și în durata în care aceștia lucrează. Iar acest lucru poate fi observat de la începuturi.

Emfaza pe și utilizarea evreiască a numărul 6, a stabilit o vibrație în astral pentru avansarea agendei lor, a statului lor comunist și a ordinii mondiale. Comunismul înseamnă sclavie. În stadiul final al statului comunist, evreii devin ”dumnezei”, iar toată cunoștința spirituală este înlocuită cu un ateism material. Numai evreii de sus cunosc secretele ocultismului, aruncându-și blestemele peste populația necunoscătoare și neajutorată, trăgând foloase de neimaginat. Creștinismul este, în mai multe feluri, un punct de plecare pentru comunism. Pe lângă asta, creștinismul a transformat așa-numita ”religie” într-un concept atât de repulsiv și dezgustător, încât, mulți dintre cei neștiutori, acceptă și promovează ateismul cu dragă inimă.

În încheiere vreau să adaug că, ca de fiecare dată, Satan și Puterile Iadului sunt ocărâți pentru toate acestea, de către tâmpiții ignoranți. Cei mai mulți creștini nu posedă inteligența sau tăria de caracter pentru a cerceta practicile oculte. În biblie există și versete pe care evreii le folosesc pentru a blestema și înspăimânta oamenii, împiedicându-i din a intra prea mult în ocultism. Îmi amintesc că pe când eram novice în Satanism, am avut ceva experiențe proaste, însă asta nu a făcut decât să mă stârnească și să îmi hrănească și mai mult curiozitatea. Nu te poți abandona fricii. Evreii, împreună cu cohortele lor extraterestre, au folosit frica ca pe o unealtă de control, timp de secole. În țările comuniste, populația trăiește într-o constantă stare de frică și teroare (întreabă-ți părinții și bunicii despre asta. Din nefericire România a trecut odată prin toate astea.) Aceasta este și liga biblică, precum este tot ceea ce ține de comunismul evreiesc de altfel.

Am să public mai multe informații și mai multe exemple, despre cum biblia nu este nimic altceva decât o carte de vrăjitorie evreiască, despre numerologia biblică și despre felul în care biblia este forțată asupra populației; se află în aproape fiecare casă, în camerele de hotel și oriunde altundeva. Toată lumea este familiarizată cu ea, și toată lumea cunoaște ceea ce aceasta afirmă a fi.

Lumea trebuie să se trezească. Te rog simte-te liber(ă) și educă-i pe ceilalți, distribuie această lucrare sau oricare dintre articolele BLS și lucrează din greu pentru Satan. Satan înseamnă”adevăr” în sanscrită.


Pentru a expune cum se cuvine adevărul legat de biblie, trebuie ca cel care citește să aibă multe cunoștințe în ceea ace privește ocultul. Cu alte cuvinte, trebuie să aibă cunoștințe despre astrologie și să o înțeleagă, să aibă cunoștințe despre numerologie [sunt foarte puține cărți disponibile care abordează acest subiect], Tarot, alchimie ș.a.m.d. Acesta este motivul pentru care există amenințări și avertismente grave în biblie, a căror scop este acela de a speria adepții și de a-i ține departe de aceste cunoștințe. Aș vrea să mai adaug aici și că au fost puse blesteme pentru a-i ține departe pe cei care nu dețin suficiente cunoștințe, din a avansa în disciplinele oculte. Acestea nu sunt „acte ale lui dumnezeu,” ci sunt blesteme pregătite de către evrei și de câțiva gentili degenerați care lucrează pentru ei, cum ar fi ordinul catolic iezuit, care sunt adepți ai magiei negre.

Așa cum a fost arătat și în prima parte a acestui articol, biblia este o carte plină cu mesaje subliminale puternice. Asta nu e doar o teorie, ci poate fi dovedită cu suficiente cunoștințe. Caracterele evreiești fictive care au fost inventate și furate din conceptele spirituale păgâne care au precedat creștinismul cu sute și mii de ani, acționează precum o punte de legătură subliminală.

De exemplu, numărul 7, care are de-a face cu chakrele principale (generatoarele de energie) ale sufletului uman, se găsește în biblie de 735 de ori. Și aici întâlnim preocuparea evreiască cu numărul 6. 7+3+5=15; 1+5=6.

Ceea ce acest lucru face este să creeze o legătură subliminală în chakre. Acest lucru stabilește o legătură prin care inamicul poate fura energie de la închinători. Aceasta este cauza pentru care numărul este repetat atât de frecvent în biblie. Fictivul caracter evreiesc al lui „Solomon” are de asemenea 7 litere. Se spune că Solomon a avut o bogăție inimaginabil de mare. „Templul lui Solomon” simbolizează poporul evreu (Israelul), ca un întreg.

Pe lângă asta, „iehova” a fost furat din „Jove”, un alt nume al lui Jupiter. Jupiter în astrologie este planeta binevoitoare care aduce noroc și abundență. Aceasta este adesea conectată cu milionarii. Asta creează o altă legătură subliminală puternică prin care evreii culeg energia sufletelor gentile, creând o sursă abundentă de energie pentru ei. Numărul milionarilor și miliardarilor evrei disproporționat de mare.

Numărul 8 are de a face cu abundența. YHWH în numerologia evreiască este egal cu 26. 2+6=8. Combinat cu numărul 7, cum am menționat mai sus, este egal cu 15; 1+5=6. Numărul 6 este folosit de evrei atunci când vor să influențeze ceva, cum ar fi farsa „Holocaustului”, cu cele „șase milioane”. Dacă se acordă atenție, se poate observa că mass-media evreiască utilizează numărul 6 destul de des, în special în ceea ce privește evenimentele mondiale. Numărul 6 are de a face și cu munca de sclav depusă de gentili.

În plus față de toate acestea, evreii își asumă poziția de „dumnezeu” și au dictat și ordonat gentililor timp de secole. Evreii s-au pus întotdeauna în poziție de conducere și control peste gentili, peste liderii gentili și peste oamenii gentili importanți. Cel mai evident mesaj subliminal prin care evreii încearcă să preia controlul asupra gentililor este cartea biblică „Estera”. Este un fapt cunoscut că evreii se căsătoresc în familiile gentile importante, în special în familiile gentile cu o influență puternică, și de acolo încearcă să preia controlul asupra acelei influențe.

„Isus Hristos” este doar un alt caracter fictiv inventat de către evrei și corupt din concepte spirituale puternice. Acesta este corupere a importantului și puternicului șarpe Kundalini. Când este activat și ridicat, acesta poate da puterea de a face miracole. Trebuie să fi informat cu privire la alchimie ca să cunoști aceste lucruri. De exemplu, se zice că Isus ar fi „trăit” 33 de ani: numărul 33 corespunde cu numărul vertebrelor esoterice din coloana vertebrală umană, prin care șarpele Kundalini trebuie să treacă pentru a ajunge în „cer” – care în fapt este chakra coroanei.
Pentru mai multe detalii legate de acest subiect, accesa-ți articolul următor:
Adevărul despre Isus Hristos

Mai mult, viața pe care o știm cu toții este formată din numere. Numerele sunt fundamentul existenței. Sistemul actual al timpului se bazează pe numărul 6, numărul folosit de evrei în lucrările lor. Un minut are 60 de secunde, o oră are 60 de minute și ziua are 24 de ore, 2+4=6. Toate acestea sunt un subliminal puternic prin care se canalizează energie. Biblia este alcătuită din 66 de cărți.

Pentru a cunoaște aceste lucruri, trebuie să fi informat cu privire la „vrăjitorie”. Vrăjitoria folosește energiile planetare, fazele lunii, etc, pentru a lega energii care sunt favorabile și în armonie cu lucrarea, conferindu-i mai multă putere. Aceste învățături sunt antice și erau foarte răspândite în religiile păgâne; de obicei erau folosite cu scopuri pozitive, iar magia neagră era folosită cu scopul de a face dreptate.

Evreii au preluat această cunoștință și au eliminat-o din rândul gentililor cu forța, înlocuind-o cu falsele programe ale creștinismului și islamului, în care nu se găsește nimic spiritual. În timpul Evului Mediu, după ce bibliotecile păgâne au fost arse și distruse, evreii au fost cei care au „tradus” în limbile Europei textele spirituale care au mai rămas. Prin acestea, cunoștințele spirituale antice și conceptele au fost înlocuite cu informații corupte și cu minciuni.

De fiecare dată când evreii doresc să înceapă un război – exact ceea ce fac chiar în momentul de față, după ce au fost expuși în mod complet prin intermediul internetului – se folosesc de puterile bibliei, numerele versetelor și alte cuvinte găsite în aceste scripturi.

Un exemplu ar fi, după cum am menționat și în prima parte a acestui articol, atacul de pe 9-11. Un alt exemplu tragic este bombardarea din Dresda. Acest bombardament a fost realizat în timpul sărbătorii creștine „Miercurea cenușii”, folosind energiile ridicate de credincioși, au transformat Dresda în cenușă. Vreau să mai adaug aici un amănunt cu privire la falsitatea din spatele sărbătorii creștine numite Miercurea cenușii: în mod tradițional, cenușa era pusă pe al treilea ochi situat în mijlocul frunții și, original vorbind, acest gest era simbolic blocării simțului psihic și al intuiției.

Creștinismul și islamul nu sunt nimic mai mult decât niște programe folosite pentru îndepărtarea totală a spiritualității din rândul populației. Activitatea spirituală aduce cu sine conștientizare. Puțini oameni sunt suficient de deschiși spiritual pentru a vedea sufletele celorlalți. Această putere vine din al treilea ochi. Evreii au un suflet extraterestru. Când populația gentilă nu poate vedea acest lucru, sunt victime în necunoștință de cauză. Evreii ne-au dominat timp de secole.

Pictura este din „Witchcraft de Dossi, Dosso 1535“.

Este mai mult decât că cei din pictură sunt evrei. În plus, vrăjitoarele clasice de Halloween au trăsături fizice evreiești. Evreii au folosit puterile oculte timp de secole, abuzând magia neagră la nesfârșit. Acesta este motivul pentru care atât de mulți lideri gentili au fost asasinați (în special cei care au fost conștienți de crimele evreilor), precum George Lincoln Rockwell. Pe deasupra, ei sunt conștienți că au această cunoștință și putere, care a fost smulsă din mâinile populației gentile cu forța și în locul ei au fost împinse programele creștine și islamice, împreună cu uciderea în masă a preoților gentili și a altora care aveau cunoștințe spirituale, cum au fost druizii. Inchiziția a fost pusă în practică de evrei – vezi pe Tomás de Torquemada, Heinrich Kramer și Jacob Sprenger care este autorul a „Malleus Maleficarum“ – fiind de asemenea un act de genocid, în special împotriva Germaniei. Multe orașe și sate din Germania au fost complet distruse prin uciderile în masă întreprinse de către evrei. Inchiziția nu se diferențiază cu nimic diferit față de comunismul evreiesc. Pentru mai multe informații legate de acest subiect, accesează link-ul următor:
Inchiziția

Populația gentilă căreia îi lipsește această cunoaștere, este o victimă neajutorată în fața celor care o dețin. De exemplu, evreii care au cunoștințe și practică magia talmudică vor blestema competitorii gentili pentru ca aceștia să îți piardă afacerile; evreii îi blestemă pe gentili în general. De asemenea, evreii controlează 96% din mass-media globală, informațiile disponibile în ceea ce privește puterea spirituală au fost corupte, iar mișcarea „New Age“ are la bază vrăjitoria creștină. Cunoștința cu adevărat autentică și puternică, arareori ajunge să fie pomenită prin cărțile disponibile publicului larg. De exemplu, „Wicca“ nu e cu nimic mai puțin decât un drog. Scornirea „legii întoarcerii înteite” (care spune că tot ceea ce faci ți se întoarce înapoi de trei ori) și sucirea extremă a „legilor naturii,” lucrează pentru a crea niște slăbănogi și niște fricoși. Adevăratele „legi ale naturii“ sunt și înseamnă că dacă cineva sau ceva, o rasă, o specie, etc., nu acționează pentru a se apăra, va ajunge la extincție. Dacă fiecare celulă din corpul tău urmează învățăturile bibliei și a mișcării New Age – „întorcând celălalt obraz“ și lăsând crimele să treacă nepedepsite, promovând injustiția, pacifismul, inacțiunea și lașitatea – nu vor trece decât câteva ore, dacă nu chiar câteva minute, până ai cădea mort. ACEASTA ESTE LEGEA NATURII!

Evreii se tem de represaliile magiei negre. Noi gentilii îi depășim numeric. Magia neagră este folosită pentru a face dreptate. Creștinismul, islamul și programele evreiești amintite mai sus, nu sunt nimic mai mult decât niște programe fictive. Nu există nimic spiritual în ele. Foarte puțin predicatori pot desena o diagramă a sufletului uman. Lumea s-a aflat sub o vrajă puternică. E timpul ca fiecare gentil să se trezească!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Episodul 3 - Marea mutare

Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer

Citiți, citiți și iar citiți până ÎNȚELEGEȚI!!!! ⚠️ CRUNTUL ADEVĂR DIRECT DIN GURA CELUI CARE A BREVETAT OXIDUL DE GRAFEN CA ARMĂ HEMATOLOGICĂ * CÂT MAI AU DE TRÃIT "IMUNIZAȚII"❓