INCENDII PROVOCATE ȘI LOCKDOWNURI CLIMATICE

 


Nu știu dacă tu ai urmărit modul în care au apărut, în ultimul an și jumătate, dintr-o dată, ca la o comandă, incendii peste tot pe Terra. Săptămâna trecută, la o televiziune străină care analiza fenomenul, a fost prezentată o secvență dintr-un elicopter din care un individ fără față arunca, în luna martie 2020, cu foc peste pădurile virgine peste care zbura, declanșând mega incendiul din Australia, incendiu în care a pierit 50% din fauna acestui vast continent. Autoritățile din statul australian Noua Galie de Sud au susținut că focul a avut un caracter „foarte suspect, o mână criminală stând în spatele lui”, a transmis atunci și postul britanic BBC. Faptul că apar incendii de vegetație în toată lumea, în același timp, este o dovadă clară, în opinia mea, că acestea sunt orchestrate pentru a convinge oamenii ca sunt cauzate de “schimbările climatice” și că trebuie să accepte Noua Ordine Mondială și Guvernul Mondial. Așadar, prietene(ă) trebuie să înțelegi că plandemiștii-globaliști nu sunt interesați de mediu și nici de sănătatea ta, ci de instaurarea Guvernului Mondal și dictatura globală.
Nu ar fi exclus ca lockdown-urile impuse sub pretextul “luptei împotriva Covid” să fie preluate și pentru a “lupta împotriva schimbărilor climatice”, pentru a aplica noi restricții de călătorie și turism. Deja globaliștii vorbesc despre “lockdown-uri climatice”, care să reducă emisiile de dioxid de carbon. În cazul C-19, este vorba despre “virusul ucigas”, iar in cazul “schimbărilor climatice” este vorba despre dioxidul de carbon. În realitate, dioxidul de carbon este un aliment pentru plante, contribuie la înverzirea planetei, iar reducerea la zero ar putea înseamna a distruge natura de pe Pământ. “Schimbările climatice” nu au legătură cu activitatea umană, ci ele sunt cauzate de activitatea soarelui. Dar de la folosirea bombelor atomice și odată cu declanșarea celor patru revoluții industriale, globalistii pot crea în mod intenționat schimbări climatice folosind HAARP sau alte tehnologii avansate, pentru a arăta că “tu și cu mine suntem de vină” și că “trebuie susținută Agenda 21-2030.
Coperta Revistei Time din data de 26 aprilie 2021 (foto) ne-a transmis, subliminal, cum sunt cauzate incendiile globale. Bețele aprinse și plasate pe fiecare continent ne arată, subliminal, că aceste incendii sunt orchestrate. În cartea ”Prima revoluție globală”, apărută în anul 1991, autorii Alexander King şi Bertrand Schneider – fondator și respectiv secretar al Clubului de la Roma – expun strategia de supravieţuire pentru secolul XXI, în viziunea elitelor. Vei fi șocat, dacă citești, să afli că inamicul real împotriva cărora ei fac eforturi să ne unească este chiar… umanitatea! La paginile 104-105, găsim următorul paragraf: „În căutarea unui nou dușman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, amenințarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea și potrivirea proiectelor de lege cu aceste aspecte… Dar, uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele cu cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția umană și numai prin transformarea atitudinilor și a comportamentului oamenilor acestea pot fi depășite. Atunci, înseamnă că inamicul real este chiar umanitatea.”
Până la începutul lunii martie 2020, continuând și anul acesta, un fenomen foarte straniu de declanșare a unor incendii devastatoare a afectat timp de aproape trei ani un șir întreg de state de pe tot cuprinsul globului. Printre cele mai afectate au fost Australia, California (aflată pe coasta de vest a Statelor Unite), Spania, Grecia, Portugalia, Franța, Italia, Suedia, Finlanda, Norvegia, Turcia, Rusia sau Chile. Explicația oficialităților a mers în principal pe ideea că ne confruntăm cu multiple dezechilibre la nivel planetar ce derivă din așa-numita „încălzire globală”. Poate că, într-adevăr, multe păduri au ars pentru că au fost foarte uscate și s-au aprins de la un fulger, de la o scânteie accidentală sau chiar din cauza unor descreierați care au dat intenționat foc în anumite zone. Există însă o largă gamă de fapte și situații care denotă că incendiile „sălbatice” au avut și cauze mult mai ciudate decât atât. Cum ne putem explica, de exemplu, acele cazuri în care nenumărate automobile din California s-au topit și s-au scurs literalmente din cauza căldurii, în mai multe locuri, dar copaci uscați de lângă ele nu au ars? Sau cazuri de clădiri parcă rase din temelie (de foc?), iar în imediata apropiere, de jur împrejur, alte case asemănătoare, copaci sau alei/drumuri au rămas neatinse? De obicei, în cazul caselor care ard chiar ore în șir, mai rămân ziduri în picioare… Cum e posibil că la casele distruse s-a topit până și sticla ferestrelor, dar copacii de la câțiva metri distanță au rămas neafectați? Cum este posibil ca ziduri, piese mari de faianță sau caroserii de automobile au suferit o rapidă combustie cvasi-totală, s-au topit și s-au transformat în pulbere? Iar lângă ele au rămas nealterate tufișuri, copaci sau obiecte din plastic…
Știrile au repetat într-una că au loc incendii sălbatice ale unor păduri, dar iată că de multe ori tocmai pădurile nu au ars, fiind în schimb distruse locuințe, mașini, diverse alte construcții. Există o enorm de bogată documentație de imagini și filmări care exemplifică toate acestea. Cum explicăm faptul că în multe situații zeci de incendii din zone diferite au izbucnit aproape simultan, iar între ele totul a rămas liniștit? De ce în unele cazuri zona distrusă are pe distanțe mari un contur perfect rectiliniu, ca și cum ar fi fost trasat cu rigla? Sau cu un laser. De ce pe o autostradă din California din mai multe șiruri de automobile focul le cuprinde brusc doar pe unele dintre ele? Cum explicăm fenomenul unor animale arse care au rămas ca și paralizate, iar lângă acel cadavru vegetația a rămas neatinsă de foc? Cum e posibil că în alte locuri unii copaci au ars din interior către exterior, iar cei de lângă ei au rămas neafectați de niciun foc? Să mă opresc deocamdată cu întrebările și să analizez singurul răspuns logic care transpare cu claritate: toate aceste situații demonstrează cu prisosință utilizarea unor arme cu energie dirijată (Directed Energy Weapons – DEW), adică direcționarea precisă a unor frecvențe electromagnetice foarte ridicate, un fel de tunuri cu microunde sau cu unde scalare.
(Va urma)
Text foto: Se vede pe revistă intenția criminală a omului, prin afișarea acelor chibrite declanșatoare a incendiilor. Nimeni nu a întreprins nimic, nimeni nu a plătit nimic, nimeni nu a făcut pușcărie pentru crimă împotriva naturii, cum nimeni nu face și nu e condamnat pentru crimă împotriva umanității cu minciuna plan-demică.
 
 Ar putea fi o imagine cu text
 
Să merg mai departe cu analiza și să fac acum o altă constatare interesantă. În California și Australia, în două dintre cele mai afectate zone apare o coincidență frapantă între harta celor mai puternice incendii și harta unor proiecte de construire a unor linii ferate pentru trenuri ultra-moderne de mare viteză. Aceste trenuri sunt menite să lege între ele un nou tip de orașe, aflate și ele în faza de proiect. E vorba despre așa-numitele „orașe inteligente” (smart cities), bazate pe implementarea masivă a unor tehnologii avansate de monitorizare a populației. Termenul de „inteligență” din această sintagmă se referă la utilizarea tehnologiilor electronice de ultimă generație, într-un mod asemănător cu acela în care telefoanele super-computerizate au fost denumite „smart-phone”-uri (telefoane deștepte, inteligente). Un proiect similar este vizat și în Australia și, ce să vezi: și acolo au avut loc sute de incendii, tot pe traseul dorit de proiectanții orașelor inteligente!
Potrivit știrilor difuzate chiar în zona unde au avut loc cele mai mari incendii din Australia, și anume pe Coasta de Sud (New South Wales Coast – NSW), bugetul pentru departamentul de „Pompieri și Salvare” a fost redus chiar în perioada „fierbinte” cu 12,9 milioane dolari! În același timp fondurile alocate serviciilor de pompieri rurale, gestionate de voluntari, au fost reduse și ele cu 26,7 milioane dolari. Ca urmare, în perioada incendiilor, pompierii au fost nevoiți să care apă din fântâni. Cum poate fi explicată această politică de-a dreptul criminală a autorităților, care au tăiat finanțarea pentru o problemă care „ardea” la propriu și pentru care oficialii făceau mare tapaj în mediile publice? Cine nu dorea de fapt ca acele incendii să fie stinse? Și de ce? Mai mult decât atât, miilor de rezidenți din respectivele zone li s-a spus să nu mai aștepte ajutor de la serviciile de pompieri și au fost sfătuiți să evacueze cât mai rapid teritoriul.
În ceea ce privește originea incendiilor de pe Coasta de Sud, presa din Australia și din întreaga lume occidentală a mai bătut monedă pe un subiect. Anume că focurile ar fi pornit din cauză că trei băieți de 12 ani ar fi aprins intenționat numeroase tufișuri uscate, iar flăcările s-ar fi împrăștiat cu repeziciune. Să ținem cont că la începutul lui decembrie 2019 au ars peste 11.500 de hectare de pădure din comitatele australiene Moonbi, Berkeley, Balgownie, Turramurra, Katoomba, Morisset și chiar din Parcul Național Regal de lângă Loftus. Ziarul britanic Daily Mail, de exemplu, titra în data de 2 decembrie 2019, că „Trei băieți în vârstă de 12 ani au fost prinși aprinzând în mod deliberat focuri pe coasta de sud a NSW”. Totuși, vorbim despre incendii de pe mii de kilometri pătrați. Să înțeleg că ar fi fost găsiți, chipurile, vinovații principali pentru uriașele incendii de pe Coasta de Sud?! Disproporția dintre amploarea incendiilor și sabotarea departamentului de pompieri pe de o parte și de cealaltă parte focurile pe care se afirmă că le-ar fi făcut câțiva băieți în niște tufișuri… este cam mare. Tu poți să crezi această poveste?
De ce analiștii Sistemului au tratat foarte superficial faptul că atmosfera (stratosfera) de deasupra Australiei s-a încălzit puternic cu puțin înainte de începerea incendiilor din decembrie? Se pare că mai degrabă tocmai acest fenomen (denumit Sudden Stratospheric Warming – SSW) ar fi declanșat seceta și ar fi favorizat declanșarea incendiilor. În septembrie 2019 doctorul Harry Hendon, directorul Biroului de Meteorologie al Australiei, declara pentru reporterii de la ABCNews că tocmai atunci era în desfășurare un fenomen cu totul atipic. Atmosfera superioară de deasupra Antarcticii se încălzise cu aproximativ 40 de grade Celsius în decurs de doar câteva zile și continua să se încălzească! Acest front extraordinar de căldură s-a deplasat spre Australia și, cu siguranță, avea potențialul de a contribui major la generarea și întreținerea incendiilor. Într-adevăr, în decembrie 2019 reprezentanții Biroului de Meteorologie au raportat că sesizează un fapt nemaiîntâlnit vreodată în datele înregistrate: au existat zile în care nu a căzut nicio picătură de ploaie pe întregul continent australian, ceea ce era foarte greu de explicat. Dar a fost oare acesta un fenomen natural?
Date interesante au fost oferite de Agenția de știri australiană TottNews, care a admis cu nonșalanță într-un articol din decembrie 2019 că vremea poate fi influențată prin procedee de geoinginerie și că în Australia astfel de operațiuni se desfășoară încă din anul 1947. Legat de incendiile care tocmai se extindeau, în articol se ridică problema dacă ploile au fost cumva blocate artificial, punându-se cititorilor în vedere că „Știm cu toții că această tehnologie este posibilă”. În sensul dezvăluirii unor astfel de intervenții artificiale asupra climei este semnificativ un buletin meteo difuzat în octombrie 2019 de postul de televiziune 7NEWS. Meteorologul Tony Auden a anunțat atunci că radarele au înregistrat un sunet foarte straniu în atmosferă, dar care „Nu este legat de vreme”. Mai degrabă, părea să fie un fel de ecou (asociat în jargonul militar cu termenul „chaff” – foșnet) provocat de o aeronavă a armatei care a lansat „infime fibre de metal sau plastic pentru a o ajuta să se ecraneze în timpul unui exercițiu”. Un exercițiu secret, se înțelege, dar oare ce fel de exercițiu?
Lămurirea vine mai departe tot din articolul Agenției TottNews, în care se afirmă că în prezent manipularea pe scară largă a sistemului climatic al Pământului a devenit un fapt aproape acceptat public. Pe lângă crearea de nori artificiali, dâre de particule sau aeronave care emit unde electromagnetice și substanțe, în articol a fost evocată, ca instrument principal, și vestita instalație HAARP aparținând Statelor Unite. În ceea ce privește sistemele care operează cu predilecție asupra Australiei, au fost menționate Jindalee Operațional Radar Network (JORN, considerat a fi comparabil cu HAARP din SUA), Snowy Hydro, Hydro Tasmania și Australian Rain Technologies. Iată deci un domeniu foarte vast, de o uriașă importanță, dar despre care presa centrală globalistă nu pomenește mai nimic. În schimb, se face mare tam-tam că trei băieți de 12 ani s-au jucat cu chibriturile în tufișuri.
(VA URMA)
Text foto: Înțelege că plan-demiștii au un plan bine pus la punct, ei ucid fără scrupule nu doar oameni, ci ard programat păduri, faună, mințind, înselând, doar pentru ca PLANUL să se împlinească, iar guvernele se fac că nu văd!
 
 
Ar putea fi o imagine cu foc şi în aer liber
Ar putea fi o imagine cu stând în picioare, foc şi în aer liber
 
 Ar putea fi o imagine cu animal şi natură
 
 Ar putea fi o imagine cu stând în picioare, foc şi în aer liber
 
 
 
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Episodul 3 - Marea mutare

Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer

Citiți, citiți și iar citiți până ÎNȚELEGEȚI!!!! ⚠️ CRUNTUL ADEVĂR DIRECT DIN GURA CELUI CARE A BREVETAT OXIDUL DE GRAFEN CA ARMĂ HEMATOLOGICĂ * CÂT MAI AU DE TRÃIT "IMUNIZAȚII"❓