Piramida-Keops
Măsuri şi numere în piramida-Keops
Etaloanele Arhitectului
Părerea unanim împărtăşită de cercetătorii Marii Piramide este că unitatea de măsură utilizată de Arhitect pentru spaţiu era Cotul Sacru, reprezentând a zecea milioana parte din raza polară a Pământului. Originea acestui etalon se pierde în negura trecutului şi, după cum arată G. Barbarin, „Cotul Sacru al evreilor, pe care aceştia îl consideră ca o prezenţă directă a Divinităţii, fusese adus în Egipt, din Exod; acest cot este diferit de cel utilizat de către egipteni, asirieni, caldeeni şi chiar de cotul obişnuit al evreilor, căci Cotul Sacru, utilizat numai pentru incontestabile uzanţe sfinte, ca şi pentru ridicarea monumentelor de un înalt simbolism, nu era decât apanajul unui popor care ţinea el însuşi de un alt popor necunoscut” (11;p.47). Intuiţia lui Barbarin este remarcabilă şi, după cum argumentez aici, sursa reală a etalonului numit cot piramidal, a fost civilizaţia geto-dacilor. Doar ei au păstrat după potopul diluvian etaloanele cu care au fost construite piramidele, dar şi sistemul de numeraţie zecimal.
Mai multe amănunte despre etaloanele atlanţilor, constructori de piramide pe întreg pământul, şi Antichitate, care mai păstra unele informaţii despre cunoaşterea atlanţilor, sunt prezentate în cartea „Miraculoasele etaloane de măsură ale geto-dacilor”.
Cotul Sacru (pe care îl vom denumi şi cot piramidal) este aproape egal cu 25 de ţoli anglo-saxoni (1 ţol sau 1 inch = 2,54 cm, exact) şi, de aceea, etalonul englezilor era ideal pentru revelarea armoniei măsurilor Piramidei.
Măsura exactă a etalonului, ce stă la baza proiectării Piramidei, este de 0,635660 metri. Multiplicat cu zece milioane, raza polară a pământului, luată în calcul de misterioşii constructori, rezultă a fi fost de 6356,6 Km.
Comisia internaţională de geodezie a stabilit următoarele valori pentru dimensiunile Pământului:
În raport cu valoarea acceptată actual pentru raza polară a Pământului, cotul piramidal multiplicat cu 107, conduce la o măsură cu 174 m mai mică. Poate fi interpretată această neconcordanţă ca o preluare greşită a etalonului Piramidei? Este o eroare a celor din vechime, referitor la măsurarea razei polare a planetei noastre, sau eroarea ţine de măsurătorile geofizicienilor de azi? O soluţie de compromis ar fi aceea că raza polară suportă variaţii în decursul timpului, globul pământesc fiind supus unei dilatări continue, ce poate fi argumentată în ideea expansiunii întregului univers. Totuşi nici măsurătorile prezente nu sunt absolut certe, ci acceptă o marjă de aproximare, care poate justifica şi valoarea conformă definirii Cotului Sacru.
S-ar părea că acest etalon al piramidelor este mai precis decât metrul etalon actual, dedus din măsura arcului de meridian, deoarece, după cum se ştie, planeta noastră nu este o sferă uniformă, având abateri mari de la sfera perfectă. În schimb raza polară este o măsură mai bine conservată pe perioade mari de timp, fiind afectată doar de variaţia vitezei de rotaţie a Pământului.
O indicaţie asupra etaloanelor utilizate de Arhitectul Piramidei în proiectarea ei este dată prin intermediul unei ieşituri în formă de potcoavă (un dreptunghi absidat) reliefat deasupra uşii de intrare în Camera Regelui. Circumferinţa acestei mici forme absidate este de 63 cm, iar grosimea ei de 25 de ori mai mică, având 2,5 cm. Acestea sunt măsurile cotului şi degetului piramidal, etaloane care evidenţiază cel mai bine numerele încifrate în proiectul Piramidei.
Pentru descifrarea cunoştinţelor înscrise în piatra Piramidei, într-o primă fază nu prezintă importanţă etalonul utilizat, deoarece armonia rezultă din diferitele rapoarte ale măsurilor ei. Alte informaţii depind însă de estimarea precisă a etalonului şi vom adopta aceste două valori:
- Cotul piramidal, egal cu 0,635660 metri
- Degetul piramidal, definit ca a 25-a parte dintr-un cot piramidal, ceea ce îi conferă o valoare de 0,0254264 metri.
Respectând măsurile etaloanelor până la a şasea zecimală exactă, înălţimea Piramidei ideale (include vârful lipsă) se estimează la 5813 degete piramidale, iar perimetrul bazei mari la 36.524 degete (G. Barbarin) reprezentând, după unii autori, echivalentul zilelor conţinute într-un secol.
Exprimarea măsurilor în aceste unităţi relevă informaţii nebănuite şi la un nivel care ne va surprinde, iar genialul Arhitect a luat măsuri de prevedere, înglobând în sistemul de date al monumentului multe constante fundamentale ale universului, ca valori de control, care să puncteze corectitudinea paşilor făcuţi pe calea descifrării mesajului.
Sistemul de numeraţie zecimal
Istoricii afirmă că egiptenii utilizau un sistem de numeraţie septimal, fiindu-le necunoscută cifra zero. Piramida pare să infirme această premisă pentru că numai în baza sistemului de numeraţie zecimal, sunt revelate cunoştinţele înscrise în măsurile ei. De altfel, chiar cuvântul piramidă derivă din cuvântul „pirimit” sau „piremit” care în limba egipteană veche însemna „a zecea parte” sau „o zecime din măsuri sau numere” (Barbarin). De multe ori unele valori apar în măsurile Piramidei multiplicate într-un raport de 10, 100 sau 1000, ceea ce trimite indirect tot la sistemul zecimal de numeraţie. Dacă egiptenii nu aveau habar de cifra zero, atunci avem aici o altă dovadă că Piramida nu le aparţine, fiind anterioară perioadei faraonice.
Dar Arhitectul nu a lăsat loc pentru interpretări îndoielnice, bazate pe presupuneri. El a plasat informaţia despre sistemul de numeraţie utilizat în cadrul unui element de construcţie al Piramidei. Acesta este mica platformă pătrată de la nivelul superior al monumentului.
După cum se ştie, Piramida cea Mare nu are vârf. Acesta, se consideră că a existat iniţial, sub forma unei mici piramide realizată din cristal (conform lui Thoth atlantul), care strălucea în soarele deşertului. Din măsurile micii piramide din vârf (pyramidionul) se puteau deduce măsurile exacte ale Marii Piramide, dacă se cunoştea raportul lor de proporţionalitate, după cum vom vedea mai departe.
Pentru a adânci şi mai mult misterul, pyramidionul lipseşte, fiind reconstituit teoretic din măsurile ideale ale monumentului. Dacă a fost luat de oameni, el trebuie să existe undeva, pe Pământ, şi chiar dacă ajungea în mâna unor fanatici colecţionari sau în catacombele unor societăţi secrete (care au pus mâna şi pe alte relicve sfinte!) tot s-ar fi aflat ceva despre el. De aceea este mai plauzibilă ideea că pyramidionul a fost „ascuns” de oamenii unui timp în care nu se aprecia valoarea informaţională a unui asemenea dar, şi-l puteau distruge pentru a-şi umple visteriile cu o nestemată de cristal pur de o valoare incomensurabilă. Chiar şi preluarea acestui vârf de cristal din partea superioară a piramidei ar fi fost o acţiune greu de realizat având în vedere dimensiunile sale. El nu putea să fie „ascuns” decât de cei care au construit Piramida pentru a-l proteja de oamenii ce s-au perindat în timp şi care nu mai ştiau nimic despre adevăratul rost al piramidelor şi de informaţiile încifrate în ele. Acest aspect ar fi o indicaţie a faptului că acei constructori ţinteau un timp anume, în care informaţia Piramidei să fie înţeleasă şi să apară posibilitatea preluării ei. Acei constructori se adresează civilizaţiei noastre, ei vor să ne transmită CEVA şi au folosit toate căile posibile.
Este de presupus că o civilizaţie străină ar încerca să stabilească un contact cu noi, în primul rând, în baza unui limbaj matematic, prin transmiterea unei structuri de numere, în ideea că orice structură determină un conţinut subiacent de informaţie. Şi ce numere ar folosi? Evident numerele sacre ale existenţei: constantele fundamentale (fizice şi matematice).
Revenind la mica platformă pătrată din vârful Piramidei, ea este formată din nouă dale de piatră şi are semnificaţia celor nouă cifre de bază ale sistemului zecimal de numeraţie, aranjate sub forma unei matrice de rangul 3, aşa cum apar aceste numere grupate pe tastatura oricărui calculator modern.
Numerele care există subiacent în această matrice fundamentală au o legătură, nu numai cu măsurile Piramidei, ci chiar cu anumite caracteristici dinamice ale Pământului şi ale sistemului solar. Evidenţierea lor va fi dezvoltată progresiv, pe măsură ce vom înainta în preluarea şi înţelegerea cunoştinţelor din Piramidă.
Înălţimea Piramidei şi gravitodinamica
Am stabilit, până la acest punct al expunerii noastre, etalonul de lungime utilizat de constructori şi sistemul de numeraţie zecimal, ca sistem „indicat” de Arhitect pentru preluarea informaţiei din Piramidă. Mai departe avem nevoie de stabilirea cu exactitate a unor rapoarte între diferitele măsuri, care să intre în rezonanţă cu informaţia de ansamblu a monumentului. Un asemenea raport este dat de măsura perimetrului bazei mari şi dublul înălţimii, care, conform măsurătorilor efectuate, conduce la numărul π şi este o informaţie utilă pentru reevaluarea teoretică a dimensiunilor Piramidei
Acest raport a fost printre primele relaţii numerice descifrate de oameni în măsurile Piramidei. Se observă că măsura înălţimii (5813 degete) în raport de latură este 2/π, ceea ce este echivalent cu afirmaţia că raza cercului ideal, a cărui circumferinţă este egală cu perimetrul bazei Piramidei, măsoară exact cât înălţimea Piramidei.
Arhitectul repetă valoarea înălţimii în proiectarea unor elemente din Piramidă, dar micşorată în raport de 10 sau 100 degete. În acest fel, intrarea originară în Piramidă este plasată la înălţimea de 581,3 degete faţă de sol, iar lungimea Marii Trepte, din extremitatea superioară a Marii Galerii este de 58,13 degete.
De cele mai multe ori aceeaşi informaţie se regăseşte încifrată în diverse moduri, fiind repetată la nivelul diferitelor elemente constructive sau măsuri ale Piramidei. Prin această particularitate de proiectare, ori s-a căutat o cale de subliniere a informaţiei respective, ori Arhitectul a dorit să releve un principiu firesc al Existenţei, şi anume, acela că Totul se oglindeşte în fiecare părticică de univers, la orice nivel de spaţiu şi timp ar fiinţa aceasta, aşa cum am arătat în ipoteza diviziunilor universale.
Problema care se pune mai departe este aceea de a calcula cu exactitate una din măsurile Piramidei şi, în baza ei, să evaluăm toate celelalte elemente. Pentru o transmitere cât mai precisă este de presupus că Arhitectul s-a folosit de anumite constante fundamentale ale universului, care, fiind adimensionale, nu depind de etaloanele de spaţiu-timp utilizate pentru a fi exprimate. Consider că înălţimea Piramidei încifrează tocmai constanta gravitodinamică de cuplaj şi este esenţială pentru a ajunge la adevăratele măsuri ale monumentului, calibrarea măsurilor pe anumite constante ale naturii având tocmai rolul de a permite refacerea lor teoretică cu precizie, atunci când se vor cunoaşte aceste constante şi conexiunile lor matematice naturale.
Conform celor expuse în teoria gravitodinamică, am calculat pentru sistemul solar, constanta gravitodinamică de cuplaj, definită prin relaţia cunoscută pe care, pentru comoditate, o retranscriem:
în care c este viteza luminii, iar z este o constantă gravitodinamică specifică sistemului solar şi calculată în baza mişcărilor planetelor pe orbitele lor circumsolare.
Această constantă egală cu 5813 poate fi cheia de pătrundere în sistemul de măsuri şi date sugerată de Arhitect, deoarece coincide cu înălţimea Piramidei, când este evaluată în unităţile originare, adică în degete piramidale.
Este semnificativ că ea a fost încifrată pe verticala monumentului, care suportă cel mai intens acţiunea gravitaţiei terestre, pentru a sugera sau a orienta, pe un eventual cercetător, că acest număr are legătură cu gravitaţia.
Dacă vom accepta I = f –1 = 5813 (degete piramidale) atunci, în baza observaţiei că raportul latură supra înălţime este egal cu π/2, se poate calcula valoarea exactă a laturii
şi va trebui să acceptăm că anul tropic (dacă la acesta se „referă” măsura laturii exprimată în coţi!) era mai mic decât cel actual, ceea ce s-ar explica prin faptul că Pământul se mişca în jurul Soarelui pe o orbită mai „strânsă”. Dacă orbita planetei noastre se dilată lent, atunci, în baza cunoaşterii ratei de expansiune, apare posibilă o estimare a momentului în care a fost construită Piramida.
Se mai consideră că suma diagonalelor pătratului de bază exprimă perioada de precesie (anul platonic), timp în care vectorul moment cinetic, asociat mişcării de spin a Pământului, execută o rotaţie completă, în sens retrograd, descriind un cerc cu deschiderea de 47º şi măturând în acest interval cele 12 constelaţii zodiacale
Se pare că într-adevăr „Egiptenii au măsurat cei dintâi cerul şi pământul şi au înscris descoperirile lor pe pietre funerare pentru a transmite amintirea acestora urmaşilor lor” (12; pag.64). Numai că urmaşii nu au ştiut să preţuiască extraordinara bogăţie a învăţăturii transmise. Ei au distrus inscripţiile ce împodobeau învelişul exterior al Marii Piramide pentru a folosi piatra de calitate, şlefuită gata, în construcţiile lor. În acest fel s-a ratat posibilitatea de a mai şti ceva despre cei care au construit Piramida şi despre destinaţia ei. Barbarin citează pe istoricul evreu Josèphe care a scris că „Sethiţii (regii egipteni ai celei de-a XIX- a dinastii, n.a.) au fost, de asemenea, inventatorii acestui mod particular de înţelepciune, care se raportează la corpurile cereşti şi la ordinea lor în cer. Şi pentru ca descoperirile lor să nu se piardă înainte de a fi suficient cunoscute, din cauza prezicerii lui Adam, conform căreia lumea urma să fie distrusă… au făcut două monumente, (unul din cărămidă, celălalt din piatră)… şi în acestea şi-au înscris descoperirile lor pentru umanitate. Astăzi, monumentul de piatră există încă în ţara Siriad (Egipt)” [11/pag.130].
Constante atomice în Piramidă
Adăugând 5,6 cm (2,2 degete) la lungimea Marii Galerii, măsurată la plafon (46,63 m), aceasta devine egală cu raportul dintre masa protonului şi masa electronului (46,63 m + 0,0559 m =1836,12 degete). Să ne amintim că şi la nivelul Camerei Regelui era necesară o corecţie de acelaşi ordin de mărime (5,9 cm) pentru a obţine pătratul numărului 20,34, ceea ce aduce în atenţie posibilitatea unor deplasări ale pietrelor de zidărie în decursul timpului.
Dar mai există o cale prin care se ajunge la această constantă universală. Ea rezultă dacă se scade o măsură de 2π degete din treimea înălţimii reale a Piramidei:
De reţinut că înălţimea reală (Ir ) este înălţimea totală (ideală) din care se scade înălţimea vârfului care lipseşte. O asemenea relaţie n-ar fi posibilă dacă n-ar exista o legătură matematică naturală între constantele în discuţie. Or, Arhitectul cunoştea această armonie cosmică, reflectată atât prin numere, cât şi prin constantele universale, ca sinteză numerică a ordinii universale.
Chiar şi numărul 20,34 (reprezintă o zecime din numărul de trepte/asize ale Piramidei, dar şi proporţia dintre Piramida ideală şi vârful lipsă) păstrează o anume armonie şi o legătură cu constante ale armoniei, cum ar fi numărul π, ca „esenţă” a cercului, sau „numărul de aur”, esenţial în celebrul şir al lui Fibonacci şi atât de prezent în creaţiile naturii. Conexiunea matematică dintre numărul 20,34 şi numerele matematice enumerate este simplă, căci
„Numărul de aur” luat în calcul de Arhitect este φ = 1,6186, însă, după cum ştim, acest număr rezultă din fracţia continuă infinită:
Exprimând zecimea treptelor funcţie de înălţimea Piramidei rezultă:
Aici se reflectă legătura existentă între cele 3 numere iraţionale π, φ şi Ω, şi constanta gravitodinamică de cuplaj 5813, numerele în discuţie fiind exprimate prin relaţiile matematice cunoscute:
Apare extrem de uimitor ca numerele iraţionale π, φ şi Ω să definească o constantă a gravitaţiei (5813), dar rămâne să înţelegem ce importanţă matematică poate avea numărul Ω, încifrat obsesiv de către Arhitect în structura dimensională a Piramidei şi de ce numărul de aur este considerat 1,6186.
Vom arăta într-un paragraf viitor că aceste valori sunt înscrise şi în măsurile Sanctuarului-Calendar de la Sarmisegetuza şi că dacii aveau o unitate de măsură pentru spaţiu dedusă din măsura circumferinţei unui cerc cu raza de 20,34 degete. E vorba de piciorul sfânt de 0,3249 m, utilizat şi de către sumerieni, la aceeaşi valoare.
Am evidenţiat deja că nimic nu este întâmplător în măsurile Piramidei, ceea ce elimină versiunea celor care pun totul pe seama coincidenţelor numerice. Să rezulte această uimitoare unitate de numere din nişte proprietăţi necunoscute ale formelor geometrice numite piramide? Rezultă armonia construcţiei exclusiv din etaloanele de măsură utilizate de Arhitect?
Este o ciudăţenie geometrică şi faptul că dacă civilizaţia noastră ar dori să construiască o piramidă, utilizând metrul etalon de la Paris, şi ar înscrie pe verticala ei constanta de structură fină, alegându-i deci, o înălţime de 137,036 metri, iar între latură şi înălţime ar păstra acelaşi raport, egal cu π/2, ca şi în cazul Marii Piramide, atunci latura acestei piramide moderne ar avea 215,25 metri, adică exact cât are piramida lui Kephren.
Piramidele Terrei şi obsesia numerelor
de Bîrsan Dorel, 18 octombrie 2017
Primul număr obsesiv
Anumite valori numerice au fost repetate în măsurile Piramidei lui Keops pentru a creşte probabilitatea de a fi preluate, fapt ce arată importanţa deosebită acordată de Proiectant anumitor numere. Una dintre aceste valori este „factorul de deplasament” al lui Davidson, sau abaterea măsurilor de la valorile sau orientările ideale. Ne putem întreba dacă nu cumva întreg monumentul n-a fost ridicat decât pentru a ne transmite acest număr. Dar problema acestui număr capătă proporţii fantastice, deoarece el apare încifrat în foarte multe monumente străvechi de pe continente diferite.
Iată în ce constă apariţia factorului obsesiv în planul constructiv al Piramidei-Keops. Se remarcă, în primul rând, o abatere evidentă şi intenţionat proiectată a sistemului de camere şi coridoare. Astfel, axa centrală a culoarelor nu este cuprinsă în planul vertical Nord-Sud al Piramidei, ci deplasată către Est cu circa 286 degete. De asemenea, intrarea originală (redeschisă de oamenii lui Al-Mamun) este deviată de pe apotema laturii nordice cu acelaşi număr, egal cu circa 286 degete. Vârful care lipseşte sau pyramidionul, ce poate fi calculat din prelungirea muchiilor laterale, are o înălţime de 286 degete, iar axul central vertical al Marii Trepte este şi el, plasat cu 286 degete la est de planul central vertical Nord-Sud al Piramidei ce trece prin vârful său. La fel în cazul Marii Galerii, unde plafonul său este ridicat faţă de plafonul Primului Pasaj cu aceleaşi 286 degete piramidale.
Georges Barbarin arată că „pătratul bazei efective a Piramidei, al cărei perimetru reprezintă lungimea anului solar, are în mijlocul fiecăreia din cele patru laturi o retragere de 35,76 degete piramidale. în acest fel, între pătratul bazei ideale şi pătratul bazei efective există o diferenţă care, şi ea, este exact 286,1 degete piramidale” (11; p. 52). Cu alte cuvinte pătratul bazei efective este diferit de pătratul ideal (geometric) cu aceeaşi valoare repetată obsesiv, din cauză că planul real al Piramidei presupune 8 feţe, mijlocul laturilor bazei fiind uşor curbat spre interior pe toata lungimea apotemelor feţelor exterioare ale piramidei (fig 1).
Figura 1. Cele 8 faţete ale Piramidei-Keops (pentru o bună evidenţiere proporţiile au fost exagerate).
Numai că, dacă ar exista diferenţa invocată, ar trebui ca mijlocul laturilor Piramidei să fie curbate spre interior cu mai mult de 14 m în raport cu latura pătratului ideal, ceea ce nu se vede în teren. Imaginile Piramidei văzută din satelit (vezi google maps) nu reflectă un decalaj aşa de pronunţat între perimetrul bazei ideale şi cel al bazei reale, egal cu factorul Ω, ci mult mai mic, aproape imperceptibil, posibil egal cu o zecime din valoarea factorului obsesiv. Chiar şi în acest caz „retragerea” mijlocului laturilor spre interior ar trebui să fie de 4,6 m, ceea ce evidenţiază suficient de bine cele 8 laturi ale Piramidei. Dar această chestiune ar trebui analizată cu mai multă precizie prin măsurători la faţa locului.
Cu toate acestea nu putem fi mulţumiţi de rezultatele expuse aici şi nu putem justifica valoarea „factorului de deplasament” dedusă de inginerul Davidson din măsurători. Oare Arhitectul, care a dat dovadă de atâta perseverenţă şi geniu ştiinţific, nu a prevăzut o cale de evaluare matematică de precizie a acestui „factor obsesiv”? Vom arăta că o asemenea posibilitate există, dar ea este legată de un alt număr, care se repetă la fel de obsesiv şi de acel sarcofag straniu, ce reprezintă singurul mobilier din întreg colosul de piatră, pe care căutăm să-l înţelegem.
Al doilea număr obsesiv
Mai multe aspecte legate de taina numerelor sacre înscrise în Piramida-Keops, dar şi în alte piramide de pe Pământ puteţi afla în cartea „Mesajul atlanţilor” ce poate fi cumpărată la adresele:
Comentarii
Trimiteți un comentariu