CUM AU AJUNS TROGLODIȚII DE LA DAVOS SĂ CONDUCĂ LUMEA? (PARTEA III)

 

Klaus Schwab spunea la Forumul de la Davos în 2017 următoarele: „De ce suntem foarte mândri este că am penetrat în cabinetele cu liderii noștri globali”. Dădea ca exemple guvernul Franței, unde jumătate din cei care stau în jurul mesei sunt YGL, Canada la fel…Publicația olandeză De Dagelijkse Standaard vine însă cu ceva și mai cutremurător: Guvernul olandez admite: „Da, încheiem acorduri obligatorii din punct de vedere juridic cu Forumul Economic Mondial. În plus, există parteneriate cu WEF care au fost stabilite pentru următoarele domenii: politica de investiții durabile, Alianța pentru pădurile tropicale, Inițiative în sistemul alimentar, Centrele de inovare alimentară. Se subliniază că obligațiile prevăzute în aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic.” Cu alte cuvinte, cu maximă nonșalanță, Guvernul Olandei recunoaște Forumul de la Davos ca pe o structură conducătoare supranațională care decide în locul executivului și parlamentului pentru politicile aplicate și prescrie viitoarele politici ale țării. Dacă cineva își imaginează că ceea ce se întâmplă în Olanda este un caz singular, ei bine, nici vorbă!
Ocupanții sau foștii ocupanții de portofolii ministeriale abundă în lista „tinerilor lideri”, iată lista țărilor: Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Nicaragua, Paraguay, Republica Dominicană, Japonia, China, Singapore, Bhutan, India, Pakistan, Cambogia, Maldive, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Franța, Danemarca, Olanda, Grecia, România, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Sri Lanka, Oman, Pakistan, Kenia, Mali, Rwanda, Ghana, Uganda, Angola, Africa de Sud, Sierra Leone, Australia, Noua Zeelandă etc. La fel, parlamentari sau foști parlamentari din SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Argentina, Brazilia, Chile, Peru, Uruguay, Jamaica, Japonia, Mongolia, Malaiezia, India, Pakistan, Arabia Saudită, Botswana, Kenia, Israel, Grecia, Bulgaria, România, Germania, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie. Nu lipsesc nici liderii de partide din Australia, Canada, Ucraina, Marea Britanie, Spania, Israel, Indonezia, dar se disting „doamnele verzilor”: Annalena Baerbock – din Germania și Stav Shaffir – din Israel.
Ar mai fi „lideri” cu funcții de comisari în Comisia Europeană sau europarlamentari! Și, în fine, „capetele încoronate”. Și aici există o varietate deplină, am spus deja de regina Rania a Iordaniei, dar mai sunt Prințul moștenitor Frederik și Prințesa Mary Elizabeth (Danemarca), Prințesa Mette-Marit și Prințul Haakon (Norvegia), Prințesa Victoria a Suediei, Regina Maxima și Regele Willem-Alexander (Olanda), Prințul Jaime de Bourbon de Parme al Olandei, Prințesa Mabel de Orange-Nassau al Olandei, Regina Mathilde a Belgiei, Prințesa Reema Bandar Al-Saud (Arabia Saudită), Prințul William, Duce de Cambridge, Lord Gadhia of Northwood. Charles, Prințul de Wales, chiar dacă nu este tânăr, cu siguranță este un apropiat al lui Klaus Schwab! Îl mai avem pe Baronul Nathaniel Rothschild, Prințesa Bajrakitiyabha Mahidol (Thailanda), Prințul Tunku Ali Redhauddin ibni Tuanku Muhriz (Malaiezia), Prințul Khalid Bin Bandar Bin Sultan (Arabia Saudită), Baroneasa Martha Lane Fox of Soho etc. Cum ar veni, e greu să desprinzi casele regale de aristocrație, astfel că prin gloata de la Davos nu e foarte dificil să descoperi prinți, duci, conți, baroni. De fapt, piesele de bază.
Corporațiile din domeniul financiar, bancar, asigurări, investiții, consultanță, management etc. își varsă an de an cei mai buni dintre cei mai buni tineri (viitori lideri) în organizația lui Schwab. Cum am mai spus, fără excepție, tineri aflați în poziții decizionale, de conducere. Oameni care gestionează multe miliarde! Nathaniel Philip Rothschild – (Atticus Capital, UK), William F. Browder – CEO al Russian Federation, Hermitage Capital Management, Fang Xinghai – adjunct CEO al Shanghai Stock Exchange, Naguib Kheraj – director financiar la Barclays Bank Group UK, Sallie Krawcheck – CFO al Citigroup din SUA, Axel Miller – președinte al Consiliului Dexia Bank Belgium, Juan Jose Nieto – CEO al Palmera Capital y Servicio din Spania, Nazir Razak – CEO al Commerce International Merchant Bankers – Malaiezia etc. Aceeași situație și cu fundațiile! Încă din 2005, pe lista tinerilor lideri a intrat Jonathan Tivadar Soros de la JS Capital Management LLC și Soros Fund Management, Alexander Soros, Vicepreședinte al Open Society Foundations, David Mayer de Rothschild (Sculpt the Future Foundation), Chelsea Victoria Clinton (fiica lui Bill și Hillary Clinton, de la infama Clinton Foundation, Clinton Global Initiative), Rajiv Shah – Președinte Rockefeller Foundation, USA, ca să dăm câteva exemple. Dar, în același timp, putem să observăm că exact prin acești oameni ne îndreptăm către punctele de confluență în ceea ce privește banii ce scaldă tot mai agresiv malurile „Marii Resetări”.
„Marea resetare” nu ar fi totuși posibilă fără a include companiile BigTech și fondatorii lor. Încă din 2005, Sergey Brin, co-fondatorul Google a fost în YGL, la fel ca și Larry Page. Google deține și Youtube. Nu putea lipsi nici Sheryl Sandberg CEO al Facebook, Chris Hughesco -fondator sau Mark Zuckerberg – co-fondatorul Facebook (care deține și Instagram și WhatsApp), Jon S. Tetzchner – Opera Software CEO, Zennström, Niklas – Skype. Cândva, Yahoo era mult mai mare decât Google. Din acea epocă datează apropierea de Jerry Yang și Marissa Meyer, fondatorul, respectiv CEO-ul de odinioară al Yahoo, cum tot aici îl regăsim și pe Jack Ma (Alibaba Group și Yahoo, dar și co-fondator Yunfeng Capital). Îl regăsim tot aici, fără vreo surpriză, și pe Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia. Dar nu absentează nemotivat nici cei de la Vimeo, Verizon, Yandex, TikTok, Cloudflare, Microsoft (vicepreședinta Lila Tretikov), apoi îl găsim pe Peter Thiel de la Paypal, lista poate continua cu cei de la Mastercard, Amazon, Verizon, Vodafone, Orange etc. Joe Gebbia – Chief Product Officer and Co-Founder, Airbnb. Evident, nu au cum să lipsească cei de la Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Gavi, the Vaccine Alliance, reprezentanți de top din companii cu nume răsunătoare precum Volkswagen, Siemens, Heineken. Și acesta e doar o schiță!
Nu lipsesc nici avocați, procurori, judecători… Și nici vedetele. Începând cu Leonardo Di Caprio, Sharon Stone, Ashton Kutcher, Charlize Theron, Chris Tucker, Salman Khan, Bono, Yo Yo Ma, Wyclef Jean, John Legend, piloți de Formula 1 – Michael Schumacher, Niko Rosberg, fotbaliști precum Rio Ferdinand de la Manchester United sau Mathieu Flamini de la Arsenal. Și mulți alții! Modele expuse în vitrina celor de la Davos, pentru a se putea obține un consens și pe această cale. Iată, vedetele susțin „a patra revoluție industrială a lui Klaus Schwab”, deci pare să fie în regulă, nu? Vedem, așadar, că Davos deși nu este un stat, dispune de o clasă politică, de presă, de un sistem de învățământ, de bănci, de corporații. Clasa politică subordonată – în special președinți și parlamentari – stau la baza elaborării legilor în țările lor și, implicit, a legislației globaliste davosiene și a politicilor publice. Putem, ca atare, considera că Davosul deține și o putere legislativă ocultă. Dispunând de sectorul financiar-bancar, evident că interesul Davosului este să aibă și propria monedă, iar acest aspect este în lucru în clipa de față. Singurul aspect care lipsește încă este acapararea administrației. Pe de o parte, prin politicieni, pe de altă parte prin construirea propriei structuri (Build Back Better). Iar asta se va realiza odată cu obținerea identității digitale, unde bazele s-au pus prin așa-zisele „pașapoarte” vaccinale sau „verzi” pe toată planeta! Iată cum, nu greșesc când spun că Davos este una din marile puteri mondiale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Episodul 3 - Marea mutare

Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer

Citiți, citiți și iar citiți până ÎNȚELEGEȚI!!!! ⚠️ CRUNTUL ADEVĂR DIRECT DIN GURA CELUI CARE A BREVETAT OXIDUL DE GRAFEN CA ARMĂ HEMATOLOGICĂ * CÂT MAI AU DE TRÃIT "IMUNIZAȚII"❓