CUM AU AJUNS TROGLODIȚII DE LA DAVOS SĂ CONDUCĂ LUMEA?

 

Trădarea națională este obligația oricăruia care accede la funcții de conducere în statul român. Cine nu are această ”calitate” nu are acces în cercurile Puterii. De 32 de ani am avut la cârma țării numai trădători de neam și țară. Pe vremea lui Ceașcă trădătorii erau trimiși în fața plutonului de execuție sau erau condamnați pe viață. Astăzi, după cum am spus, trădarea trebuie să apară în CV ca să o poți etala cu mândrie. Trădarea este numită progres, te poate introduce în cercul ”elitei”. Aservirea la Imperiul UE ne-a adus alogeni, acceptând criterii valorice străine, lăsând instituțiile internaționale să ne îndatoreze la maxim. Oportunismul a devenit religie în politică, iar populația, mustind de ignoranță, s-a lăsat amăgită pentru un ban în plus sau pentru un concediu afară. Conformismul trădător s-a instalat în românime lăsând locul străinilor să-și facă de cap, iar Imperiului SUA-UE să ne jefuiască. Îți voi prezenta în patru părți cum au ajuns troglodiții de la Formul Economic Mondial, troglodiții de la Davos, să stăpânească lumea, adunând informații de pe siteul lor și din ceea ce s-a scris despre ei în media în ultimii 20 de ani.

Cu un deceniu în urmă, Forumul Economic de la Davos, fondat în 1971 și aproape nebăgat în seamă până de curând, era un spațiu în care se dezbăteau idei economice. În 1992, Klaus Schwab – un economist cvasi-necunoscut, cu o diplomă suplimentară în inginerie mecanică, reușește să adune laolaltă, la Davos, în Elveția, nu mai puțin de 440 de personalități din peste 30 de țări, ajutat de evreimea americană. Global Leaders for Tomorrow (1993-2003, rebotezat din 2004 Young Global Leaders) avea să aducă în prima linie personaje precum Bill Gates (Microsoft), Jeff Bezos (Amazon), pe cofondatorul eBay Pierre Omidyar, Mark Leonard (director fondator al European Council on Foreign Relations – finanțat Soros), mai nou Mark Zuckerberg. Foarte curând însă, acestora încep să li se adauge și politicieni precum Angela Merkel (cancelar german), Nicolas Sarkozy (fost președinte al Franței), Emmanuel Macron (președinte al Franței), Vladimir Putin (președintele Rusiei), Tony Blair (fost premier britanic), Gordon Brown (fost premier britanic), Jose Manuel Barroso (fost șef al Comisiei Europene), Jean-Claude Juncker (fost șef ai Comisiei Europene și fost premier al Luxemburgului), Jose Maria Aznar (fost premier spaniol), Guy Verhofstadt (fost premier belgian), Alexander Stubb (fost premier finlandez), Viktor Orbán (premierul actual al Ungariei), Sebastian Kurz (fost cancelar austriac), Jacinda Ardern (premierul Noii Zeelande), Joe Biden (președinte al SUA), Victor Ponta (fost premier al României), Matteo Renzi (fost premier al Italiei) etc. În total, cca. 1.300 de „cursanți” și de „absolvenți”, legați unii de alții prin fire nevăzute.

Selecția viitorilor lideri s-a făcut în funcție de disponibilitatea acestor indivizi de a colabora cu Davosul. Acest adevăr se vede acum în plandemie când unicul far călăuzitor al tuturor liderilor politici a devenit brusc structurile globale care vor să impună Marea Resetare. Puterea din spatele Davosului este dată de cele peste o mie de companii multinaționale care-l sprijină din punct de vedere financiar, dar i se și supun orbește când Davosul ia o decizie precum „Resetarea”. Cum circulă această putere prin „venele” organizației? Sub formă de bani! Dacă aruncăm o scurtă privire la cei din Consiliul de administrație al organizației, vom descoperi nume precum Christine Lagarde (fosta șefă FMI și actuala șefă a Băncii Centrale Europene), Kristalina Georgieva (directorul FMI), Larry Fink (CEO-ul de la BlackRock – o corporație de management investițional ce dispune de 9,4 trilioane de dolari). Simplu: controlând banii la nivel global, controlezi lumea.

În 2005, la Davos „s-a stabilit” necesitatea unei „guvernanțe globale”. Cine au fost cei care „au stabilit” asta? În jur de 3.000 de invitați la eveniment, în principal șefi de corporații și „invitați” din zona politică, Najib Razak – vicepremierul Malaieziei, Shaukat Aziz – premierul Pakistanului, Tony Blair – premierul britanic, Jacques Chirac – președintele Franței, Samuel Schmid – președintele Elveției, Mahmoud Abbas – liderul palestinian, Viktor Yushchenko – președintele Ucrainei, Gerhard Schroeder – cancelarul Germaniei, José Manuel Barroso – șeful Comisiei Europene. Azi, însă, ne putem întreba dacă acești oameni chiar au stabilit ceva? În numele cui vorbeau? Cine i-a mandatat? „Puterea corporativă în politica mondială: cazul Forumului economic mondial” – scrisă de Tore Fougner în 2008, avea să constate că WEF (World Economic Forum) sprijină inițiative guvernamentale, că WEF elaborează un limbaj și un discurs pro-globalizare, că WEF caută noi forme de guvernare.

WEF își fixează ca obiectiv și redefinirea propriilor granițe de competență, prin rescrierea nivelului de legitimitate a ONG-ului în chestiuni ce țin de zona cooperării public-private. Este momentul în care, în premieră, se discută despre o zonă de acțiune comună: guvernamentală, de business și a societății civile. Ceea ce în anii 2000 nu părea încă o „sursă de putere”, iată că a devenit în timp, Davos-ul trecând din zona analitică în cea de exercitare efectivă a puterii, alunecând treptat în zona puterii politice și subordonându-și nu doar instituțiile internaționale, ci și majoritatea guvernelor. Mai mult, în clipa de față, infiltrându-se în diversele forme statale, Davos-ul a devenit o putere mondială în sine, „de ocupație”, de uzurpare a puterii din diverse state și chiar mai mult, una din „marile puteri” mondiale, alături de China, Rusia sau Statele Unite, pe care vrea să și le supună total tot din interior.

În 2010, Schwab postulează că o lume globalizată este mai bine gestionată de o coaliție de corporații multinaționale, guverne (inclusiv prin sistemul ONU) și organizații ale societății civile (OSC). Guvernele nu mai sunt „actorii dominanți covârșitori pe scena mondială. A venit timpul pentru o nouă paradigmă a părților interesate a guvernanței internaționale”. Viziunea WEF include o ONU de tip „public-privat”, în care anumite agenții specializate ar funcționa în cadrul sistemelor comune de guvernare statală și non-statală. Astfel, nu e de mirare că în UE nu mai există propriu-zis partide care să poată obține o majoritate în alegeri (exceptând Polonia și Ungaria care nu și-au predat suveranitatea total), numeroasele formațiuni ce reprezintă ideologia neomarxistă a Davosului distrugând posibilitatea constituirii vreunui guvern suveranist, „părțile interesate” ale „noii normalități” sunt perfect dezinteresate de cetățean și consumate doar de ideea globalizării cu orice preț și supunerea față de plandemiști, cum e cazul României. Astfel, WEF intenționează să înlocuiască un model democratic recunoscut cu un model în care un grup auto-selectat de „părți interesate” ia decizii în numele poporului. Ceea ce fac cei de la Davos reprezintă „o lovitură de stat globală” ce vizează capturarea guvernanței la nivel planetar. Că democrația nu mai are nimic aici, este evident.