MAREA RESETARE DEVINE LEGE ÎN EUROPA!

Când mă gândesc că, anul trecut, presa covidită plătită râdea și făcea mișto de toți cei care spuneau că este o plan-demie, că Marea Resteare este o teorie a conspirației, că nu e adevărat faptul că RT PCR nu a fost creat pentru depistarea covizilor, că tratamentul OMS nu este criminal, că datele emise GSC și CNSU nu sunt mincinoase, îmi vine să zâmbesc. Tot ce s-a petrecut de atunci încoace a demonstrat că presa covidită a mințit și încă minte, și că ceea ce a fost numit ”conspiraționist” devine lege cam peste tot. Dar hai să mai aducem un argument care a devenit document european la ora actuală. Forumul Economic Mondial a lansat, încă de anul trecut, odată cu proclamarea plan-demidei, o inițiativă radicală, denumită Marea Resetare (Great Reset), inițiativă pe care au decretat-o global anul acesta. FEM a făcut asta în parteneriat cu cei mai imporanți lideri din sectoarele public și privat, așa cum menționează publicația The Blaze. Unii se tem că, de fapt, Marea Resetare nu este decît instaurarea unui soi de neocomunism. Directorii executivi ai marilor corporații, băncile, instituțiile financiare și o serie de lideri occidentali ai SUA, Marii Britanii și ai UE, au semnat rapid planul Marii Resetări, prin care se angajează să apese mai repede butonul „reset” al economiei globale. ”Pe scurt, avem nevoie de o resetare a capitalismului”, a decretat șeful FEM, Klaus Schwab.

 
Susținătorii lui și-au propus, și au și început, să modifice economia globală prin două strategii de reformă diferite. Prima este de a crea o varietate de noi programe guvernamentale, inclusiv politici similare cu rezoluția de extremă-stânga „Green New Deal” propusă în 2019 de demorata Alexandria Ocasio-Cortez și de colegul ei, Bernie Sanders. A doua reformă este adoptarea pe scară largă a standardelor de Mediu, Social și de Guvernanță (ESG), care schimbă modul de evaluare a afacerilor. În cadrul unui model ESG, companiile nu sunt evaluate doar folosind metode tradiționale, cum ar fi veniturile și calitatea bunurilor și serviciilor oferite, ci pe o varietate de măsuri de justiție socială, cum ar fi amprenta lor de carbon, calitatea aerului unui lanț de aprovizionare al unei afaceri și pe raportul „corect” dintre minoritățile de orice fel (minoritățile fiind deja clasa socială cea mai favorizată) care lucrează într-o companie.
Aceste noi criterii devin o realitate în Europa. Parlamentul European a votat, în luna martie 2021, o rezoluție care solicită tuturor companiilor mari din UE, dar și celor mai mici, să pună în aplicare standardele ESG. În caz contrar, riscă se confrunte cu sancțiuni dure din partea guvernelor naționale. UE trage un semnal că oricând aceste sancțiuni pot fi aplicate, legislația în acest sens a fost anunțată țărilor membre în luna iunie 2021. De aceea s-a întârziat cu întocmirea Planului Național pentru Reziliență și Redresare, pentru ca măsurile ESG să fie incluse în el. Potrivit firmei internaționale de avocatură Shearman and Sterling, „cadrul propus de verificare prealabilă vizează trei categorii de ”EFECTE ADVERSE POTENȚIALE/REALE”, inclusiv „DREPTURILE OMULUIi”, mediul și „buna guvernanță”. După cum vezi restricționarea dreapturilor tale ca om este un efect advers al Marii Resetări acceptate și care, iată, este impusă tuturor membrilor UE.

 
Aceste categorii sunt în mod deliberat extinse și impuse întreprinderilor să facă reforme radicale pentru a se alinia la obiectivele de stânga și să le impună angajaților. Protejarea mediului implică, potrivit Shearman and Sterling, „dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos, durabil și biodivers”, complet diferit de cum e definit de „standardele de mediu recunoscute la nivel internațional și ale UE”. Mai mult, rezoluția solicită ca „strategiile de afaceri să fie aliniate la European Green Deal și la angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030”. Cel mai important lucru pentru companiile și afacerile occidentale este că rezoluția solicită ca aceste cerințe ESG să acopere toate activitățile unei companii, inclusiv „lanțul valoric”. Cu fiecare lege, rezoluție, decizie europeană sau locală, se vede tot mai lămurit de ce a fost conceput și propagandat Covidul, toate măsurile fiind antipopulare și antidemocratice. Era nevoie de un Bau-Bau ca lumea democrată să accepte renunțarea la drepturile garantate de costituții, și chiar la constituții.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Episodul 3 - Marea mutare

Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer

Citiți, citiți și iar citiți până ÎNȚELEGEȚI!!!! ⚠️ CRUNTUL ADEVĂR DIRECT DIN GURA CELUI CARE A BREVETAT OXIDUL DE GRAFEN CA ARMĂ HEMATOLOGICĂ * CÂT MAI AU DE TRÃIT "IMUNIZAȚII"❓