Crimele comunismului

Mugur Călinescu, un tânăr de 17 ani din Botoşani, a fost unul dintre cei mai importanţi luptători anticomunişti din nordul Moldovei. După ce a militat împotriva regimului comunist şi a visat la Revoluţie încă de la începutul anilor ‘80, băiatul a murit la scurt timp după ce Securitatea a început un program susţinut de torturare. Mama sa îl plânge şi după 30 de ani pe băiat, considerat cu întârziere erou de către statul român.

În anul 1981, pe 29 septembrie, muncitorii botoşăneni mergeau, ca de obicei, la locul de muncă. Angajaţii restaurantelor şi magazinelor din Centrul Vechi sau de pe Calea Naţională treceau cu toţii pe lângă clădirea impunătoare a Comitetului Judeţean al PCR, astăzi sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Botoşani.    

Trecând pe lângă peretele lateral, oamenii au rămas înmărmuriţi. Pe zid scria apăsat cu cretă albastră şi cu litere mari un strigăt de revoltă:„Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile!”.

Aşa ceva era de neimaginat în plină epocă comunistă. Miliţia şi Securitatea s-au pus în mişcare. Acţiunea a fost numită imediat „Panoul”, iar aşa cum reiese din raportul de activitate al Miliţiei din acea perioadă, s-au trecut urgent măsuri. „Înscrisul a fost şters şi s-a organizat supravegherea locului prin pânde”, scria un locotenent colonel de Miliţie, folosind o semnătură indescifrabilă în raport.    

Oamenii Securităţii, aşa cum se va afla mai târziu, bănuiau că este vorba despre o organizaţie, un agent străin sau chiar un luptător anticomunist versat, scăpat prin cine ştie ce circumstanţă în municipiul Botoşani.    

Securitatea bănuia un act de spionaj  

Culmea, în aceeaşi zi, şi alte mesaje, scrise cu aceeaşi cretă albastră apăreau în diferite puncte din oraş:„Vrem hrană şi libertate!”, „Ne-am săturat de mizerie!”. Şi a doua zi, şi a treia zi, şi a patra zi au fost la fel. „Vrem dreptate, vrem libertate”, „Cetăţeni! Nu mai putem îndura lipsurile şi mizeriile”, erau doar o parte dintre sloganurile scrise cu litere de tipar peste tot prin oraş. Autorul era necunoscut, iar pândele erau total ineficiente. Securitatea şi Miliţia erau în alertă maximă şi bănuiau un act de spionaj şi sabotaj.

Abia pe 18 octombrie 1981, un angajat al Securităţii îl prindea în flagrant pe „teroristul” care sabota „orânduirea socialistă”, chiar în timp ce scrijelea „Jos, Comunismul!”. Nu era un agent străin şi nici un veteran al luptelor prin munţi şi păduri. Era un puşti de 17 ani, îmbrăcat în uniformă, elev la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din Botoşani, care-şi striga nemulţumirea pe zidurile clădirilor, chemând populaţia la luptă. Se numea Mugur Călinescu (foto deapta) şi avea să mai trăiască doar patru ani din momentul în care ofiţerul de Securitate l-a prins în flagrant. Puştiul care a sfidat orânduirea comunistă a murit în 1985, la doar 21 de ani.

Anchetat, hărţuit şi marginalizat  

Au trecut 30 de ani de la moartea lui Mugur Călinescu. Tânărul revoluţionar botoşănean trăieşte doar în aminitirea mamei sale, astăzi în vârstă de 72 de ani. De altfel, doar mama, Rodica Uncescu, fostă gestionară la un magazin uiversal din localitate, i-a purtat de grijă toată viaţa, fiind despărţită de soţ la doar câţiva ani de la căsătorie, în timp ce Mugur era mic. Ea îşi aminteşte perfect şi astăzi, printre hohote de plâns, momentul în care unicul său fiu a fost prins de Securitate.   

„Mugur era deja prins când au venit securiştii la mine şi au răscolit toată casa. După aceea, m-au luat şi m-au anchetat o noapte şi o zi. Mă întrebau cine l-a pus să scrie, de unde ştie toate lucrurile astea, cu cine vorbeşte, cine l-a vizitat. Nu puteam decât să ridic din umeri şi să spun că nu ştiu. Chiar nu ştiam, nici măcar ce făcuse. Mi-au spus că s-a ridicat împotriva ţării şi a poporului. Abia după 2007, de la CNSAS am aflat ce a scris fiul meu pe pereţi. Habar nu aveam”, spune, plângând, femeia.

„Mi-au spus că e duşman al poporului“  

Începuse, însă, calvarul pentru Mugur Călinescu şi mama sa. Pentru îndemnul său la liberate, elevul botoşănean a fost declarat duşman al poporului, dar, culmea, a fost lăsat în libertate, sub stricta supraveghere a Securităţii. La şcoală a fost marginalizat. „I-au făcut viaţa un calvar. Nimeni nu mai vorbea cu el. Eram pândiţi peste tot. Eu am fost retrogradată la serviciu. Era dat exemplu negativ peste tot. Mi-au spus în faţă că este un duşman al poporului. Era o anchetă continuă. Nu mai suportam”, spune mama lui Mugur Călinescu.   

Femeia mărturiseşte că fiul ei a primit cea mai mare lovitură atunci când a dat examenul pentru a intra la facultate. „Era un elev atât de silitor, dar l-au picat intenţionat la facultate. A dat de două ori şi un profesor mi-a spus că, la ceea ce a făcut el, nu are nicio şansă. Asta i-a tăiat aripile. L-au îngropat de viu”, spune Rodica Uncescu.

„Lasă, mamă, nu trebuie să ştii tu”  

Rodica Uncescu spune că, din 1981 până în 1985, fiul ei a fost anchetat în permanenţă. Era ţinut la Securitate şi câte 24 de ore. Mugur nu spunea nimic acasă. Dorea să-şi protejeze mama. „Venea indispus, dărâmat. Nu-mi spunea niciodată ce se petrece acolo. Dorea să mă protejeze. Să nu-mi fac griji. El era cel care avea mereu grijă de mine. La 17 ani, parcă era un om în toată firea. „Lasă, mamă, că nu trebuie să ştii tu. Nu insista că nu-ţi spun”. Acestea erau cuvintele pe care băiatul i le spunea mamei lui, atunci când se întorcea de la Securitate, unde era terorizat. 

„Se retrăgea, apoi, tăcut, la el în cameră. Din copilul plin de viaţă, devenise un om retras, bătut parcă de soartă”, mai spune mama lui Mugur Călinescu. După doar patru ani, deşi anterior era sănătos tun, Mugur Călinescu se îmbolănveşte de leucemie şi, după un an de chinuri, moare pe un pat de spital la Iaşi, la numai 21 de ani. „A fost diagnosticat cu leucemie, ciroză şi icter mecanic. Era sănătos şi vioi. A murit lângă mine. Tot sprijinul şi dragostea mea”, mai spune femeia.

Atât mama, cât şi şi unul dintre foştii colegi şi prieteni ai lui Mugur spun că Mugur Călinescu a dat de înţeles că a fost iradiat şi otrăvit în sediul Securităţii din Botoşani, unde era permanent chemat şi ancetat. „Atât am reuşit să aflu de la el că îl obligau să bea o cafea în fiecare zi. El, care nu bea cafea. A refuzat-o, dar l-au obligat. Şi părea dărâmat după ce venea de acolo”, spune Rodica Uncescu.   

Ultimele cuvinte: „Doamne, ce călăi!”  

Totodată, Corneliu Furtună, profesor şi doctor în fizică, fost coleg al elevului botoşănean, spune că Mugur îi povestise cum ar fi fost iradiat: „După ce a venit la şcoală, mi-a spus că tot îi dădeau cafea şi-l obligau să bea. Apoi, mi-a spus că îl ţinea singur câte trei ore în faţa unui fel de bec. Eu am ajuns să-mi pun întrebări, când am văzut semnul de radioactiv de pe uşa clădirii în care-l anchetau”. Ultimele cuvinte ale lui Mugur Călinescu, mai spune mama lui, au fost: „Doamne, ce călăi!”.  

Atât mama, cât şi fostul coleg de clasă al lui Mugur Călinescu spun că elevul botoşănean şi-a dorit o revoluţie şi că a fost influenţat de emisiunile radio de la „Europa Liberă”, dar şi de cărţile citite. „Citea mult, foarte mult, în special cărţi ale cugetătorilor, filosofie. După examenul de treaptă, i-am cumpărat un radiocasetofon. Pe la 17 ani, a devenit mai serios, părea mai preocupat şi mai îndârjit”, spune Rodica Uncescu.   

Mugur Călinescu se săturase de cozi şi de lipsa de libertate. Dorea democraţie, aşa cum auzea la radio şi cum citea în cărţi. „Era un tip liniştit, dar care se săturase. Era prea citit şi prea inteligent pentru a mai tolera. Şi noi ascultam Europa Liberă sau Vocea Americii, dar el a trecut la fapte”, spune Corneliu Furtună. Visul bpiatului era să facă sindicate după model polonez şi să facă o revoluţie românească. Spera, prin mesajele sale, să ridice oamenii la luptă şi să le dea jos vălul de pe ochi.

„Cetăţeni, trebuie să fim conştienţi de rolul nostru în societate şi să spunem un nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi. În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală. Au sindicate libere”, îşi exprima Mugur Călinescu crezul pe un panou metalic de pe Strada Cuza Vodă din Botoşani, în 13 septembrie 1981, la ora 22.30. Se furişa din casă şi scria în locuri cu vizibilitate mare aceste mesaje, cu cretă colorată. Mama băiatului spune că a fost trădat fie de vecinii care colaborau cu Securitatea, fie de colegii săi de şcoală.

După 1990, Rodica Uncescu a căutat să arate întregii ţări sacrificiul fiului ei. Abia în 2008, Mugur Călinescu, elevul revoluţionar de la Botoşani, a fost declarat luptător anti-comunist. „Eu, ca mamă, nu pot să înţeleg ceea ce a făcut. Asta mă doare. Era cuminte şi bun, mă ajuta enorm. Dar, ca român, îl respect pentru sacrificiul său. A luptat în felul lui pentru noi toţi şi a încercat să ne trezească”, spune, izbucnind în lacrimi, Rodica Uncescu. Mama luptătorului anit-comunist este proaspăt operată, din cauza problemelor pe care le are cu rinichii. Este singură şi abia se poate mişca şi întreţine. Nu primeşte pensie în numele fiului ei, fiindcă legislaţia oferă această posibilitate doar urmaşilor, nu şi părinţilor acestor eroi.