Adevaruri ascunse
Mesaj apocaliptic? Nu, doar constatare astronomică și deducție logică. Nu sunt prezicător. Sunt un om obișnuit cu numerele și un fin observator al naturii, nimic altceva.
"Autoritățile", așa zisele autorități, ei fiind doar niște păpuși în fața ocultei mondiale, dar, în spatele lor, sunt oameni extrem de deștepți și de malefici. Nu știu exact ce urmăresc acești adevărați conducători. Sper din tot sufletul ca eu să mă înșel. Nu prea am obiceiul să scriu sau să vorbesc fără dovezi solide, reale, palpabile, demonstrabile și repetabile. După ultimele estimări ale acestor specialiști, m-au ajutat să-mi rafinez deducțiile și să măresc precizia lor. Înițial am avut o eroare de +/-41 zile. Ei bine, am redus-o la +/-7 zile, datorită, nu numai evenimentelor politice, ci și celor simțite cu propriul corp. Eu și "bolnavii" de cancer, în stadiile "terminale", simțim radiația electromagnetică. Eu sunt mai norocos ca ei. Eu nu mai sunt în pericolul de a muri. Ei nu au acest noroc. Sunt victime ale minciunii mondiale.
Încă o dată, sper din tot sufletul ca eu să mă înșel. Ca totul să fie doar un vis urât. Aș prefera să mă credeți un alt "nebun" care încearcă să vă sperie, decât să se întâmple această catastrofă. Citiți cu atenție cele ce urmează și judecați cu propriul dumneavoastră creier. S-ar putea să ajute. S-ar putea să-mi mulțumiți, după.
Iubesc matematica. întotdeauna mi-a plăcut ordinea firească a lucrurilor și niciodată nu am să mă despart de logica și claritatea matematică a vieții . Dincolo de fantastic și straniu, există un suport logic, concret și coerent. Acesta ar trebui să predomine modelele de gândire planetare. Însă, nu este așa. Gândirea medicală este o gândire simptomatică ce extrage omul, corpul său, din contextul spațiului intra și extracelular, din mediul ambiant determinat, într-o măsură covârșitoare, de către o stea. Acea stea, Soarele, ne-a dat viață și tot ea ne omoară.
"Lucrurile cărora le opui rezistență vor persista." Carl Jung. La fel este și cu adevărul. Oricât încerci să-l ascunzi, la un moment dat, se prăbușește peste tine.
Statistica evoluției gripei spaniole.
Considerente de astronomie și energie.
O confirmare a celor afirmate de mine este graficul activității solare, a numărului petelor solare
Ce este o pată solară?
Și... să facem un pic de fizică teoretică și/sau practică, după puțină istorie?
Mare atenție că gripa spaniolă nu este singurul eveniment medical tragic de pe planetă. Atenție la tifosul din zona europeană și cea sovietică.
Soluția și sfaturi pentru supraviețuire.
Măsuri care ar putea să contracareze efectele bombardamentului solar.
- Monitorizarea strictă a activității solare. Studierea imediată a corelațiilor dintre activitatea solară, înregistrată până acum și reflectării ei în evenimentele istorice importante de pe Terra, războaie, crize, epidemii.
- Refacerea, în regim de urgență, a capabilităților de protecție antinucleară, utile în cazul acestui bombardament natural și îmbunătățirea protecției electromagnetice ale acestora. Betonul nu oferă protecție electromagnetică adecvată. Trebuie refăcut stratul protector astfel încât să atenueze suficient aceste radiații astfel încât corpul să nu fie supus stresului electromagnetic care să-l aducă în condiția de șoc cardio vascular.
- Identificarea și amenajarea de alte adăposturi naturale sau artificiale existente deja. Acestea sunt: peșterile, salinele, minele, clădirile mari cu parcări subterane și cu pereți groși de beton, pivnițele adânci de sub clădiri și rezervoare metalice cu pereții groși și multe alte asemenea construcții.
- Informarea rapidă și corectă a populației, mai ales că în acele adăposturi emițătoarele vor reprezenta un pericol imens și vor fi practic inutile, transmisia fiindu-le îngreunată de pereții adăpostului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu