De ce este Telega săracă și Salzburgul bogat? Textul pentru care a fost suspendat sociologul Mirel Palada pe Facebook!
Zilele astea a murit tatăl meu. Azi l-am îngropat. Drept pentru care
n-o să mai am răbdare cu voi și nici n-o să vă menajez și o să spun
lucrurilor pe nume, scurt și la obiect. O să folosesc vocea tatălui meu
de dincolo de mormînt și o să spun ce trebuie spus. Sînteți niște
proști. Sîntem niște proști. Românii sînt niște proști.Românii nu sînt
proști pentru că n-ar fi inteligenți. Nici pe departe. Sîntem la fel de
deștepți ca toți ceilalți. Ci doar pentru că n-avem curaj și avem suflet
de slugi.
Eu, de neam, sînt din Telega. Jumătate din Moldova, după mamă. Dar
după tată și după viață din Telega. Născut, crescut și trăit în Telega,
în miezul Munteniei. Acum, cînd scriu aceste rînduri, sînt în Telega,
proaspăt epuizat după înmormîntare. E seară. E frig în casă, că am oprit
focul. Mă pregătesc să pornesc spre București. Dar nu mă ridic de aici
pînă nu vă spun ce am de zis.
Să vă spun că sînteți niște proști.
Mai deunăzi, săptămînile trecute, am trecut pe lîngă Salzburg. Puteam
să ne oprim. Nu ne-am oprit. Nu contează. Am fost în alți ani. Știu
orașul destul de bine. Știți ce înseamnă Salzburg? Salz și Burg. Sare și
oraș. Orașul sării. Știți ce înseamnă Telega? O căruță mai mică. Căruța
cu care se căra sarea.
Știți ce au în comun Telega și Salzburgul? Din ambele locuri s-a scos sare sute de ani de zile.
Știți prin ce diferă Telega de Salzburg? Prin toate
celelalte, mă proștilor mă.Telega, fundul pămîntului, o comună săracă,
depopulată, plină de oameni bătrîni și lipsiți de speranță. Salzburg,
unul din cele mai șic și mai scumpe și mai bogate orașe ale lumii.
Și din Telega, și din Salzburg, s-a scos sare sute de ani de zile.
Mai abitir, din Telega s-a scos și petrol o sută de ani de zile.
Cu petrolul din Telega și Buștenari, satul său aparținător de
peste deal, Germania a făcut al doilea război mondial, alimentîndu-și
tancurile și urgia de armată pînă în coasta Stalingradului. Telega a
mustit de resurse. Sare. Petrol. Cele ce fac lumea să se învîrtă și să
funcționeze.
În Telega, de cinci sute de ani, de cînd se exploatează măruntaiele acestui pămînt sărac, dar al dracului de bogat în adîncuri, un ban n-a rămas aici. Nu cinci la sută. Nu zero virgulă cinci la sută. Nu zero virgulă zero cinci la sută. Nimic n-a rămas aici. Nimic, mă proștilor, nimic. Futu-vă Dumnezeii mamilor voastre de proști: NIMIC!
Totul a luat drumul străinătății. Și Telega a rămas un loc prost și sărac și blestemat.
Sarea s-a scos sute de ani. A luat drumul Imperiului. Către sultan.
Către Stambul. Un drum din București chiar așa se numește: Drumul Sării.
Locul pe unde căruțele pline cu sare din Telega și din Slănic Prahova
treceau la vale, spre sud, spre Giurgiu și de acolo mai departe spre
capitala Imperiului.
Căruțe cu sare. Adică teleguțe. Venite din Telega. Nici un sfanț de plus valoare n-a rămas în Telega. Oameni proști și săraci și slugi au scos sarea, care s-a dus la sultan.
Apoi au dat de petrol, acum o sută și ceva de ani. Și au
luat-o de la capăt. Oameni proști și săraci și slugi au scos petrolul
pentru multinaționalele acelei vremi. Pentru anglo-olandezii de la
„Astra Română”. Pe urmă pentru nemții naziști. Pe urmă pentru ruși.
Auzi tu tupeu pe capul lor de ticăloși: stăpîni anglo-olandezi care își spuneau „Astra Română”.
Unii au crescut firav pe lîngă aceste multinaționale și au dat să
facă cheag. Dar a venit al doilea război mondial și au luat germanii
tot. Apoi au venit rușii și au luat rușii tot, după ce i-au învins pe
nemți și i-au băgat pe chiaburi la Canal și la pușcărie și ne-au pus să
plătim pagube de război. Trenuri întregi cu vagoane cu cereale cherestea
uraniu petrol. Trenuri de petrol supte de la Telega.
Un leu n-a rămas aici. Nimic, mă proștilor. Nimic. Nici o
marcă germană. Nici o rublă sovietică n-a rămas aici. Nici un dolar
american. Nici o liră sterlină. Nici un gulden de la ticăloșii de
olandezi. Nici un leu de la ticăloșii de comuniști, care au confiscat
tot și au băgat oamenii în pușcărie. Nimic. Nimic. Praful s-a ales.
Nimic n-a rămas de pe urma sării, decît niște găuri în pămînt cu apă
sărată în jurul cărora țopăie niște turiști săraci și mediocri. Nimic
n-a rămas de pe urma păcurii, decît niște rezervoare ruginite și niște
țevi ruginite care se tîrîie ca șerpii pe coastele Călinetului și niște
turle ruginite de sonde părăsite. Nimic n-a rămas. Un loc blestemat,
populat de oameni proști și bătrîni și triști și fără de speranță.
Știți de ce mai toți banii de pe urma sării au rămas la
Salzburg, să-l transforme într-unul din cele mai bogate și dezvoltate
locuri de pe lumea asta? Pentru că ăia au avut coaie, mă proștilor mă. Au
avut curaj și cînd cineva a vrut să vină să le ia sarea – căci au fost
mulți și acolo care au vrut să pună mîna pe ce nu era al lor –
salzburghezii au pus mîna pe furci și pe topoare și pe săbii și pe
arbalete și și-au folosit banii și mintea și priceperea să tocmească
oșteni și mercenari care să lupte să-și lepede sîngele să apere sarea. Au vărsat și ei, salzburghezii, sînge pentru sarea lor. Au năimit și pe alții să verse sînge, tot pentru sarea lor.
Știți de ce n-a rămas nimic la Telega? Pentru că noi, telegenii, sute de ani de zile am fost proști. Sute
de ani, telegenii și românii am fost proști și n-am avut curaj. Am
lăsat toți ticăloșii acestei lumi ticăloase să vină și să ia fără să
pățească nimic. N-am pus mîna nici pe furci, nici pe topoare. Nici pe
săbii, nici pe arbalete. Nici nu ne-am folosit banii și mintea să tocmim
oșteni să ne apere. Am plecat capul și n-am ținut cu ai noștri. N-am fost solidari unii cu alții, să zicem „mă
proștilor mă, mă futu-vă Dumnezeii mamilor voastre de haite și de
tîlhari,toate astea sînt ale noastre, nu ale sultanului sau ale
neamțului sau olandezului sau rusului sau bruxellezului, și ar trebui să
murim ca să ne apărăm ce e al nostru”.
Am fost lași și slugi și fricoși și am plecat grumazul. Și
ne-am ferit prin păduri. Și ne-am ascuns prin munți și prin frunze, că
așa e porecla unuia din neamurile din care mă trag: Frunzoii, că s-au
ascuns în frunză. Și am cedat lupta fără să ridicăm un deget. Și n-am
ținut cu ai noștri, ci cu stăpînii.
Și, mai rău de-atît, ne-a plăcut. Adică am fost proști. Dragii mei proști, sînteți niște proști. Și eu, și voi. Toți. Eu sînt prost că încă mai îmi răcesc gura de pomană să vă spun că sînteți proști. Lași. Fricoși. Ticăloși. Neam de slugi. Suflet de slugă.
Iară voi sînteți proști și o să muriți săraci și proști
pentru că țineți cu oricine altcineva, nu cu țara voastră, nu cu neamul
vostru, nu cu pămîntul vostru, nu cu sarea voastră, nu cu păcura
voastră, nu cu morții voștri, morții mamilor voastre de proști. Ci cu stăpînii voștri care vă iau sarea și păcura și viața și viitorul. Morții mamilor voștri de proști, că proști mai sînteți.
Tatăl meu dragă. Dragul meu tată. Ești rece și în mormînt. Și toți în
jurul tău sînt niște proști. Lași. Fricoși. Ticăloși. Slugi. Aici
trebuia să fie Texas, tăticul meu drag. Trebuia să fie Dallas. Trebuia
să fie Salzburg. Însă e doar Telega: un loc sărac, cu oameni bătrîni și
proști și fără de speranță.
Odihnește-te în pace, dragul meu tată rece și prost și mort și
țeapăn. Ai fost un prost pentru că ți-ai ajutat semenii. Ai fost un
prost pentru că ai crezut în ei. Ai fost un prost pentru că ai fost
boier de Telega, acest loc prost și sărac și în paragină.
Dumnezeu să te aibă în pază. Căci pe români nu are cine. Pentru că
sînt proști. Dumnezeu are grijă doar de ăia care au ei grijă de ei.
Noapte bună, tatăl meu drag.
Mirel PALADA
ADDENDA
Acum cîteva zile, chiar în seara după cel l-am îngropat pe
taică-meu, am scris niște gînduri din inimă. Gînduri puternice, mînate
de sufletul tatălui meu de-abia coborît în mormînt. Cuvinte tari,
neaoșe, care să trezească inimile sufletelor adormite ale românilor
adormiți și slugi. Mi-am înjurat semenii. Pentru că o merită. Pentru că
altminteri nu ajunge vorba la ei. Unii m-au criticat pentru asta. Fie
s-au simțit atinși în orgoliul personal. Fie, mai general, s-au simțit
jigniți că înjur un popor întreg.
Mult mai mulți au înțeles spiritul mesajului. Au înțeles furia și
disperarea și neputința și amărăciunea că facem parte dintr-un popor
care nu știe să-și apere demnitatea și resursele. Drept consecință,
textul a devenit viral.
A ajuns la sute de mii de români. A fost citit de sute de mii de
români. A stîrnit zeci de mii de comentarii de aprobare. A fost preluat
în mii de locuri, pe diverse canale de comunicare. Și pe Facebook, și în
publicațiile online, pînă și pe WhatsApp.
Reacția naziștilor progresiști de la Facebook la adresa
intensității mesajului și mai ales a intensității distribuirii sale a
fost rapidă și necruțătoare. În nici două zile, mi-au șters postarea,
atît de pe pagină, cît și de pe wall-ul personal, și m-au banat. Pentru,
vezi Doamne, „hate speech”.
Mai apoi, cînd alții au preluat mesajul și ei pe paginile lor
personale, le-au șters textele și au fost banați și ei. Vezi de exemplu
cazul prietenului meu Patrick André de Hillerin.
Avem de-a face cu o ticăloșie și cu un dublu standard
strigătoare la cer. Aceeași comunitate care a încurajat în mod
consecvent, programatic, mesajul MuiePSD, care a glorificat folosirea
lichidelor seminale ca slogan politic, este cea care a raportat drept hate speech și mi-a șters textul.
Doar ei au voie să înjure. Doar ei au voie să folosească
Facebookul. Doar ei dețin dreptatea și retorica și emoția. Restul, ca
niște slugi ce sîntem, trebuie să înghițim muia și să băgăm capul în
pămînt și să nu zicem nimic. Pentru că nu avem voie să vorbim. Nu avem
voie să înjurăm. Să trăim. Să ne exprimăm. Doar domnișorii globaliști ai
aceste lumi globaliste și imperiale au voie să se exprime.
Din fericire, gestul totalitar al celor de la Facebook a generat fix
reacția adversă. Pe cît de ticăloși au fost ei, pe atît au stîrnit furia
oamenilor.
Din ce în ce mai mulți români au avut curaj și s-au ridicat
și au înfruntat behemotul dictatorial și au preluat textul, strigătul de
furie și de neputință. Știind că riscă să intre și ei în vizorul
naziștilor facebookului, să fie și ei banați și să li se închidă gura și
contul.
Textul a devenit din nou viral. Iar e citit și răspîndit în sute de
mii de locuri. Nu puteți voi să ștergeți și să ne banați cît putem noi
să ne ridicăm și să spunem lucrurilor pe nume, ticăloșilor.
Mulțumesc tuturor celor care au avut curajul să preia textul.
În voi stă speranța că românii încă nu și-au pierdut curajul. Mulțumesc
tuturor acelora care au înțeles ce am vrut să vă spun. Că nu trebuie să
fim slugi. Că trebuie să fim furioși pe noi înșine, pînă la imprecație
și blestem, că sîntem proști și slugi și că permitem ticăloșilor acestei
lumi străine să vină și să ne ia sarea și petrolul și averea și
libertatea și demnitatea.
Românii au fost sute de ani slugi. Sute de ani, din rîndul românilor
s-au ridicat glasuri care să-și îndemne compatrioții să caște ochii și
inima și sufletul să nu mai fie proști și slugi.
Însuși imnul nostru ne îndeamnă să nu fim proști, să ne deșteptăm și
să ne apărăm țara. Uite așa începe imnul nostru, oamenilor, fraților,
proștilor, tefeleilor, globaliștilor, românilor:
„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani”
În care te-adânciră barbarii de tirani”
Și uite așa se încheie, dragii mei proști români:
„Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”
Însuși imnul nostru ne îndeamnă să nu mai fim sclavi și slugi în țara
noastră. Să nu uitați, mă proștilor mă. Să nu uitați. Imnul nostru ne
îndeamnă asta. Să nu uiți, Darie. Să nu uiți.
Vă rog eu, deșteptați-vă. Vă rog eu: nu mai fiți proști. Vă
rog eu: nu mai țineți cu străinii care au jefuit de atîta timp țara asta
și o jefuiesc în continuare, cu legea în mînă, cu paradisurile fiscale
drept armă, rîzîndu-ne arogant în față, timp în care voi îi credeți
superiori și civilizați și modele de urmat.
Vă mulțumesc că țineți aprinsă amintirea spiritului tatălui meu
căruia i-a păsat de această țară și a suferit o viață întreagă văzînd
cum este jefuită de străini.
Dumnezeu să-l odihnească și să ne apere țara de ticăloși.
Mirel PALADA
PS: Puteți citi textul inițial, cel care a stîrnit atîta patimă.
Citiți-l, vă rog, să înțelegeți de ce consider că românii sînt proști.
Și să judecați voi, cu inima și cu creierul vostru, nu cu cenzura
progresistă care nu ne dă voie să ne exprimăm. Și dacă l-ați citit, mai
citiți-l încă o dată. De sufletul lui taică-meu…
Comentarii
Trimiteți un comentariu