Sirius, fratele geaman al Soarelui
SURSA - DIANA PADURARU COBAN.
"Sirius, fratele geaman al Soarelui" - Walter Cruttenden este un cunoscut astronom american, care este fondatorul societăţii Binary Research Institute, organizaţie care susţine că Soarele nostru are un companion, şi astfel, sistemul nostru solar ar fi unul binar. În astronomie un sistem binar este unul care include două obiecte în spațiul cosmic (de obicei stele, dar, de asemenea și pitice cenușii, planete, galaxii sau asteroizi), care sunt situate atât de aproape una de alta, încât interacțiunea lor gravitațională le face să orbiteze în jurul unui singur centru (comun) de masă. El crede că modelul binar al sistemului nostru solar ar explica perfect fenomenul de precesie a echinocţiilor.
Astfel, pornind de la un fapt astronomic evident, se poate dovedi existenţa unui companion al Soarelui. Sirius ar putea fi fratele geaman al Soarelui. Sirius se apropie treptat de Sistemul Solar, așa că luminozitatea sa va crește. Sirius sau Steaua Câinelui este o stea misterioasă. Este de două ori mai mare decât Soarele și de 23 de ori mai strălucitoare. În antichitate, era considerată soarele din spatele soarelui. Era adevărata putere a Soarelui care venea din spatele acestuia. Despre Soare se spune că întreține viața fizică, în timp ce Sirius întreține lumea spirituală.
Sirius-Sopdet a fost cea mai importantă stea pentru egiptenii antici și împreună cu soțul ei Sah-Orion și fiul lor Soped formau o triadă paralelă cu triada Osiris-Isis-Horus. Citit invers, numele Osiris ne apare: Siriso = Sirius – care este: „Steaua sacră a zeiței Isis”. Vechii egipteni credeau că cea mai iubită Zeiță, Mama Divină, Isis (Aset, Ast), a fost sufletul Stelei Sirius / Sothis / Sopdet și au văzut-o pe Sirius ca pe o manifestare cosmică a ei. Isis are numeroase nume, titluri și funcții printre ele. Ea era cunoscută sub numele de Zeița Mamă, Marea Muză, Marea Vindecătoare, Doamna iubirii, protecției, fertilității, frumuseții, abundenței, artei, magie, misterului și minunii. Egiptenii au acordat o mare importanță acestui proces prin care ei credeau că faraonul se va alătura zeilor după ce va învia și va urca la cer. Acest procedeu de înviere era strâns legat de steaua Sirius și de mișcarea acesteia pe cer. Marea Piramidă din Gizeh a fost construită în strânsă legătură cu poziția lui Sirius. Marea Cameră a Reginei este aliniată cu Sirius, iar Marea Cameră a Regelui, cu Orion.
Răsăritul sothic al lui Sirius coincidea cu începutul anului la egipteni – marcat de revărsarea Nilului - o dată la 1460 de ani, iar perioada dintre acest interval era numită „ciclu sothic”. Acest lucru făcea ca ziua de început a anului egiptean să varieze circa o zi la patru ani - datorită decalajului dintre ciclul lui Sirius și al calendarului-, existând cazuri în care anul începea chiar și iarna.
Asocierea lui Sirius cu divinul se regăsește nu numai la antici. Această credință o regăsim și astăzi în anumite culturi. Sub numele de Dogoni este cunoscut un grup etnic ce viețuiește în Mali (Africa de vest), aproape de granița cu Burkina Faso. Dogonii nu au avut relații apropiate cu europenii și cu civilizația modernă decât foarte târziu, cam pe la începutul secolului XX. Cu toate acestea, ei posedau cunoștințe astronomice uimitoare, pe care nu se știe unde și în ce mod le-au dobândit.
Un alt lucru surprinzător este povestea stelei Sirius. Tribul Dogonilor cunoștea extrem de multe detalii despre această stea cu mult înainte ca știința modernă s-o descopere. Mai mult, „primitivii” Dogoni știau că Sirius B se rotește în jurul lui Sirius A pe o orbită eliptică și că îi ia 50 de ani pentru a face acest lucru. Posibila existență a lui Sirius B a fost avansată, ca ipoteză, de către americanul Alvan Clark abia în anul 1862. Dar existența lui Sirius B, o stea pitică albă ce are 98% din masa Soarelui, a devenit o certitudine abia după 1970, pentru oamenii de știință. Preoții Dogoni susțin că acum câteva mii de ani, creaturi amfibii numite nommo au venit pe Pământ. Nommo sunt părinții umanității. Despre nommo, Dogonii spun că sunt jumătate om, jumătate pește ("sirene" de pe Sirius) și sunt originari de pe Sirius C, un corp ceresc pe care omenirea nu l-a descoperit încă. Aceeași descriere o întâlnim și la babilonieni. Creaturi amfibii au venit de undeva din Univers pe Pământ. Cunoștințele lor despre astronomie nu se opresc aici. Ei știu că Jupiter are patru sateliți, că Saturn are inele, că Pământul se rotește în jurul Soarelui, că stelele sunt într-o mișcare perpetuă. Despre Lună ei spun că este o planetă moartă. Calea Lactee este animată de mișcări sub formă de spirală. Cum de conținea mitologia dogonă cunoștințe științifice mai exacte decât știința occidentală de acum un veac?
În anul 1894, marele astronom Simon Newcomb a oferit o formulă de calcul a ratei precesiei de-a lungul timpului, prin care se explică accelerarea sa din ultimii 100 de ani. El a scris următoarele:
„Ştim din astronomia orientală că sateliţii se rotesc în jurul planetelor lor, că planetele, la rândul lor se rotesc în jurul Soarelui, şi că Soarele se roteşte, împreună cu o altă stea duală în jurul unui centru comun, într-un ciclu de 24.000 de ani, lucru responsabil pentru precesia echinocţiilor”.
Astronomul indian Yukteswar a aproximat că perioada de revoluţie a Soarelui în jurul altei stele binare este de 24.000 de ani, iar apoapsisul a avut loc în jurul anului 500 î.Hr. Soarele nostru însuşi, se învârte în jurul unei mase centrale aparţinând unui sistem solar binar format din două stele (Soarele nostru şi altă stea - Sirius). Conform ultimelor date oferite de către NASA, în Univers circa 80% dintre stele fac parte dintr-un sistem binar sau multiplu de sori. De ce n-ar face parte şi Soarele nostru dintr-un asemenea sistem?
La fel cum rotirea Pământului pe axa sa provoacă zi și noapte și orbita anuală în jurul Soarelui este responsabilă pentru ciclul continuu al anotimpurilor, ce se întâmplă dacă există un ciclu celest mai mare, care durează mii de ani, influențând încet ascensiunea și căderea civilizației de pe glob?
Pentru multe culturi antice, răspunsurile stau în stele. În opinia lor, timpul s-a mișcat într-un model ciclic, civilizația umană și conștiința crescând și scăzând pe măsură ce vârstele mari au venit și au plecat. Savanții vedici au vorbit despre ciclul Yuga, o mare progresie circulară a vârstelor. Acest ciclu constă în 24.000 de ani, împărțiți în patru yugas sau epoci; pe parcursul a 12.000 ani ascendenți, în decursul acestor yugas crește spiritualitatea, iar pe durata a încă 12.000 ani de pe panta descendentă a yugas-urilor crește ignoranța și materialismul. Fiecare dintre aceste jumătăți de cicluri se numește Daiva Yuga. Din zorii creației, Pământul a trecut deja prin multe cicluri complete. Cele patru epoci a fiecărei Daiva Yuga sunt: Kali Yuga, epoca întunericului sau materialismului; Dwapara Yuga, epoca electricității și energiei atomice; Treta Yuga, epoca minții; și Satya Yuga, epoca adevarului și iluminării spirituale.
Platon a vorbit despre un ciclu mare de timp care ne-ar întoarce încet la „Epoca de Aur”. El a numit acest ciclu: "Anul cel Mare". În dialogurile sale Cratilos, Platon amintește de „Epoca de Aur”, care ar fi fost prima în istoria umanității. El clarifică faptul că „de aur” este o altă denumire pentru „nobil”. Epoca de Aur (în greacă Χρυσόν Γένος, Chrysón Ghénos) este primul timp legendar din mitologia greacă. Gândirea antică greacă a periodizat istoria în mai multe epoci, între care prima ar fi fost „Epoca de Aur”, succedată de "Epoca de Argint", "Epoca Eroilor" și epoca prezentă.
„Epoca de Aur” înseamnă prin extensie o perioadă de pace primordială, armonie, stabilitate și prosperitate. Pacea și armonia au domnit în această epocă, oamenii nu trebuiau să muncească ca să se hrănească pentru că pământul le oferea suficientă hrană. Oamenii trăiau până la o vârstă foarte înaintată, își păstrau înfățișarea tinerească multă vreme, iar când mureau, mureau împăcați, iar spiritele lor continuau să trăiască pe post de apărători.
"Anul cel Mare" investighează elementele comune din aceste credințe și privește înapoi, în timp, căutând răspunsurile la întrebări care încă mai apar, în lumea științifică, în prezent. Cât de departe se duc cu adevărat rădăcinile omenirii? Ce știau anticii despre stele și despre mișcările lor și ce putem învăța de la ele? Cum a fost Precesiunea echinocțiului, progresia lentă a stelelor pe cer de-a lungul a mii de ani, pentru a marca ascensiunea și căderea acestor veacuri mari de către popoarele antice? Multe culturi au vorbit despre o precesie care a condus la soarele nevăzut și a provocat ciclul acestui An Mare. Ar putea exista un tovarăș nevăzut la Soarele nostru? "Anul cel Mare" - "The Great Year" examinează această teorie.
Un documentar frumos,"The Great Year" - creat de Binary Research Institute:
https://www.youtube.com/watch…
Walter Cruttenden - Precession & the Lost Star of Myth & Time: https://www.youtube.com/watch?v=mugE-W0HRDA
"Sirius, fratele geaman al Soarelui" - Walter Cruttenden este un cunoscut astronom american, care este fondatorul societăţii Binary Research Institute, organizaţie care susţine că Soarele nostru are un companion, şi astfel, sistemul nostru solar ar fi unul binar. În astronomie un sistem binar este unul care include două obiecte în spațiul cosmic (de obicei stele, dar, de asemenea și pitice cenușii, planete, galaxii sau asteroizi), care sunt situate atât de aproape una de alta, încât interacțiunea lor gravitațională le face să orbiteze în jurul unui singur centru (comun) de masă. El crede că modelul binar al sistemului nostru solar ar explica perfect fenomenul de precesie a echinocţiilor.
Astfel, pornind de la un fapt astronomic evident, se poate dovedi existenţa unui companion al Soarelui. Sirius ar putea fi fratele geaman al Soarelui. Sirius se apropie treptat de Sistemul Solar, așa că luminozitatea sa va crește. Sirius sau Steaua Câinelui este o stea misterioasă. Este de două ori mai mare decât Soarele și de 23 de ori mai strălucitoare. În antichitate, era considerată soarele din spatele soarelui. Era adevărata putere a Soarelui care venea din spatele acestuia. Despre Soare se spune că întreține viața fizică, în timp ce Sirius întreține lumea spirituală.
Sirius-Sopdet a fost cea mai importantă stea pentru egiptenii antici și împreună cu soțul ei Sah-Orion și fiul lor Soped formau o triadă paralelă cu triada Osiris-Isis-Horus. Citit invers, numele Osiris ne apare: Siriso = Sirius – care este: „Steaua sacră a zeiței Isis”. Vechii egipteni credeau că cea mai iubită Zeiță, Mama Divină, Isis (Aset, Ast), a fost sufletul Stelei Sirius / Sothis / Sopdet și au văzut-o pe Sirius ca pe o manifestare cosmică a ei. Isis are numeroase nume, titluri și funcții printre ele. Ea era cunoscută sub numele de Zeița Mamă, Marea Muză, Marea Vindecătoare, Doamna iubirii, protecției, fertilității, frumuseții, abundenței, artei, magie, misterului și minunii. Egiptenii au acordat o mare importanță acestui proces prin care ei credeau că faraonul se va alătura zeilor după ce va învia și va urca la cer. Acest procedeu de înviere era strâns legat de steaua Sirius și de mișcarea acesteia pe cer. Marea Piramidă din Gizeh a fost construită în strânsă legătură cu poziția lui Sirius. Marea Cameră a Reginei este aliniată cu Sirius, iar Marea Cameră a Regelui, cu Orion.
Răsăritul sothic al lui Sirius coincidea cu începutul anului la egipteni – marcat de revărsarea Nilului - o dată la 1460 de ani, iar perioada dintre acest interval era numită „ciclu sothic”. Acest lucru făcea ca ziua de început a anului egiptean să varieze circa o zi la patru ani - datorită decalajului dintre ciclul lui Sirius și al calendarului-, existând cazuri în care anul începea chiar și iarna.
Asocierea lui Sirius cu divinul se regăsește nu numai la antici. Această credință o regăsim și astăzi în anumite culturi. Sub numele de Dogoni este cunoscut un grup etnic ce viețuiește în Mali (Africa de vest), aproape de granița cu Burkina Faso. Dogonii nu au avut relații apropiate cu europenii și cu civilizația modernă decât foarte târziu, cam pe la începutul secolului XX. Cu toate acestea, ei posedau cunoștințe astronomice uimitoare, pe care nu se știe unde și în ce mod le-au dobândit.
Un alt lucru surprinzător este povestea stelei Sirius. Tribul Dogonilor cunoștea extrem de multe detalii despre această stea cu mult înainte ca știința modernă s-o descopere. Mai mult, „primitivii” Dogoni știau că Sirius B se rotește în jurul lui Sirius A pe o orbită eliptică și că îi ia 50 de ani pentru a face acest lucru. Posibila existență a lui Sirius B a fost avansată, ca ipoteză, de către americanul Alvan Clark abia în anul 1862. Dar existența lui Sirius B, o stea pitică albă ce are 98% din masa Soarelui, a devenit o certitudine abia după 1970, pentru oamenii de știință. Preoții Dogoni susțin că acum câteva mii de ani, creaturi amfibii numite nommo au venit pe Pământ. Nommo sunt părinții umanității. Despre nommo, Dogonii spun că sunt jumătate om, jumătate pește ("sirene" de pe Sirius) și sunt originari de pe Sirius C, un corp ceresc pe care omenirea nu l-a descoperit încă. Aceeași descriere o întâlnim și la babilonieni. Creaturi amfibii au venit de undeva din Univers pe Pământ. Cunoștințele lor despre astronomie nu se opresc aici. Ei știu că Jupiter are patru sateliți, că Saturn are inele, că Pământul se rotește în jurul Soarelui, că stelele sunt într-o mișcare perpetuă. Despre Lună ei spun că este o planetă moartă. Calea Lactee este animată de mișcări sub formă de spirală. Cum de conținea mitologia dogonă cunoștințe științifice mai exacte decât știința occidentală de acum un veac?
În anul 1894, marele astronom Simon Newcomb a oferit o formulă de calcul a ratei precesiei de-a lungul timpului, prin care se explică accelerarea sa din ultimii 100 de ani. El a scris următoarele:
„Ştim din astronomia orientală că sateliţii se rotesc în jurul planetelor lor, că planetele, la rândul lor se rotesc în jurul Soarelui, şi că Soarele se roteşte, împreună cu o altă stea duală în jurul unui centru comun, într-un ciclu de 24.000 de ani, lucru responsabil pentru precesia echinocţiilor”.
Astronomul indian Yukteswar a aproximat că perioada de revoluţie a Soarelui în jurul altei stele binare este de 24.000 de ani, iar apoapsisul a avut loc în jurul anului 500 î.Hr. Soarele nostru însuşi, se învârte în jurul unei mase centrale aparţinând unui sistem solar binar format din două stele (Soarele nostru şi altă stea - Sirius). Conform ultimelor date oferite de către NASA, în Univers circa 80% dintre stele fac parte dintr-un sistem binar sau multiplu de sori. De ce n-ar face parte şi Soarele nostru dintr-un asemenea sistem?
La fel cum rotirea Pământului pe axa sa provoacă zi și noapte și orbita anuală în jurul Soarelui este responsabilă pentru ciclul continuu al anotimpurilor, ce se întâmplă dacă există un ciclu celest mai mare, care durează mii de ani, influențând încet ascensiunea și căderea civilizației de pe glob?
Pentru multe culturi antice, răspunsurile stau în stele. În opinia lor, timpul s-a mișcat într-un model ciclic, civilizația umană și conștiința crescând și scăzând pe măsură ce vârstele mari au venit și au plecat. Savanții vedici au vorbit despre ciclul Yuga, o mare progresie circulară a vârstelor. Acest ciclu constă în 24.000 de ani, împărțiți în patru yugas sau epoci; pe parcursul a 12.000 ani ascendenți, în decursul acestor yugas crește spiritualitatea, iar pe durata a încă 12.000 ani de pe panta descendentă a yugas-urilor crește ignoranța și materialismul. Fiecare dintre aceste jumătăți de cicluri se numește Daiva Yuga. Din zorii creației, Pământul a trecut deja prin multe cicluri complete. Cele patru epoci a fiecărei Daiva Yuga sunt: Kali Yuga, epoca întunericului sau materialismului; Dwapara Yuga, epoca electricității și energiei atomice; Treta Yuga, epoca minții; și Satya Yuga, epoca adevarului și iluminării spirituale.
Platon a vorbit despre un ciclu mare de timp care ne-ar întoarce încet la „Epoca de Aur”. El a numit acest ciclu: "Anul cel Mare". În dialogurile sale Cratilos, Platon amintește de „Epoca de Aur”, care ar fi fost prima în istoria umanității. El clarifică faptul că „de aur” este o altă denumire pentru „nobil”. Epoca de Aur (în greacă Χρυσόν Γένος, Chrysón Ghénos) este primul timp legendar din mitologia greacă. Gândirea antică greacă a periodizat istoria în mai multe epoci, între care prima ar fi fost „Epoca de Aur”, succedată de "Epoca de Argint", "Epoca Eroilor" și epoca prezentă.
„Epoca de Aur” înseamnă prin extensie o perioadă de pace primordială, armonie, stabilitate și prosperitate. Pacea și armonia au domnit în această epocă, oamenii nu trebuiau să muncească ca să se hrănească pentru că pământul le oferea suficientă hrană. Oamenii trăiau până la o vârstă foarte înaintată, își păstrau înfățișarea tinerească multă vreme, iar când mureau, mureau împăcați, iar spiritele lor continuau să trăiască pe post de apărători.
"Anul cel Mare" investighează elementele comune din aceste credințe și privește înapoi, în timp, căutând răspunsurile la întrebări care încă mai apar, în lumea științifică, în prezent. Cât de departe se duc cu adevărat rădăcinile omenirii? Ce știau anticii despre stele și despre mișcările lor și ce putem învăța de la ele? Cum a fost Precesiunea echinocțiului, progresia lentă a stelelor pe cer de-a lungul a mii de ani, pentru a marca ascensiunea și căderea acestor veacuri mari de către popoarele antice? Multe culturi au vorbit despre o precesie care a condus la soarele nevăzut și a provocat ciclul acestui An Mare. Ar putea exista un tovarăș nevăzut la Soarele nostru? "Anul cel Mare" - "The Great Year" examinează această teorie.
Un documentar frumos,"The Great Year" - creat de Binary Research Institute:
https://www.youtube.com/watch…
Walter Cruttenden - Precession & the Lost Star of Myth & Time: https://www.youtube.com/watch?v=mugE-W0HRDA
Comentarii
Trimiteți un comentariu