Cum au ajuns fanaticii să conducă lumea

 Pe la începutul pandemiei scriam într-un ritm vertiginos articole despre carantină. Într-o zi am primit un apel de la un om pe nume Dr. Rajeev Venkayya. Este șeful unei companii producătoare de vaccinuri, dar s-a recomandat ca fiind fostul șef pe politici pandemice al Fundației Gates.

Mi-a captat atenția.

Nu știam la vremea respectivă, dar am aflat între timp din cartea (mediocră de altfel) lui Michael Lewis intitulată Premoniția, că Venkayya a fost de fapt părintele fondator al carantinelor. În 2005, câtă vreme a lucrat pentru Casa Albă în mandatul lui George W. Bush, a condus un grup de studii pe bioterorism. Din poziția aceasta de influență – deservind un președinte apocaliptic – a fost forța motrice din spatele unei schimbări dramatice a politicii SUA în ceea ce privește pandemiile.   

A deschis –  literalmente – porțile Iadului.

Asta se întâmpla în urmă cu 15 ani. La vremea respectivă, scriam despre schimbările la care eram martor, și eram preocupat de faptul că noile directive ale Casei Albe (niciodată supuse la vot în Congres) permiteau guvernului să-i pună pe americani în carantină și să le închidă în același timp și școlile, afacerile și bisericile, totul în numele limitării răspândirii bolilor.

Nu am crezut că așa ceva se va întâmpla vreodată în viața reală; un asemenea gest ar fi fost cu siguranță, mă gândeam eu, urmat de revolte publice. Nu aveam habar că eram deja porniți într-o cursă nebună.

Anul trecut, eu și Vekayya am avut o conversație de 30 minute; de fapt, a fost mai mult o discuție în contradictoriu. El era convins că singura modalitate de a lupta cu un virus este carantina. Eu i-am replicat că această carantină distruge drepturi, distruge afaceri și perturbă sănătatea publică. El mi-a spus că este singura noastră alternativă, până la apariția unui vaccin. Eu am vorbit despre imunitatea naturală, pe care el a numit-o imorală. Și tot așa.

Cea mai interesantă întrebare pe care mi-am pus-o la momentul respectiv a fost de ce această persoană foarte importantă își pierdea vremea să convingă un biet scrib de teapa mea. Care ar fi putut fi motivul?

Răspunsul, realizez acum, este că din februarie până în aprilie 2020, eu am fost unul dintre puținii oameni (împreună cu o echipă de cercetători) care s-a opus în mod deschis și perseverent la ceea ce se întâmpla.

Era o sugestie de nesiguranță și chiar teamă în vocea lui Venkayya. Văzuse ce lucru nemaipomenit dezlănțuise peste tot în lume și era dornic să înăbușe din fașă orice urmă de opoziție. Încerca să mă reducă la tăcere. Și el și alții erau determinați să demonteze orice dizidență.

Slabe șanse. Cele mai mari temeri ale lui au fost îndeplinite. Mișcarea împotriva a ceea ce a făcut el este acum globală, feroce și irepresibilă. Nu pleacă nicăieri. Nu va face decât să crească, în ciuda eforturilor sale.

Aceasta a fost situația în majoritatea timpului în ultimele 21 de luni, cu rețelele de socializare și YouTube care ștergeau orice conținut video care se opunea carantinării. S-a practicat cenzura de la bun început. Acum vedem ce se întâmplă: carantina a dat naștere unei noi mișcări, plus a unor noi modalități de a comunica, plus platforme noi care amenință monopolul de putere în toată lumea. Nu numai atât : o răsturnare politică și economică pare inevitabilă.

Oricât de problematică ar fi cartea lui Lewis, și este, ea zugrăvește corect povestea de fundal. Bush a venit la echipa lui de bioterorism și le-a cerut să vină cu un plan gigantic pentru soluționarea unei calamități imaginare. Când Bush a văzut planul convențional – evaluarea amenințării, distribuția de terapeutice, munca de producere a unui vaccin – s-a înfuriat.

„Este o porcărie”, a spus președintele. 

„Avem nevoie de un plan care să implice întreaga societate. Ce facem cu granițele străine ? Cu călătoriile? Cu comerțul?”

Hei, dacă președintele vrea un plan, atunci primește un plan.

„Vrem să folosim toate instrumentele puterii naționale pentru a ne confrunta cu această amenințare,” susținea Venkayya că le-ar fi spus colegilor săi.

„Urma să inventăm planul de pandemie.”

Asta se întâmpla în octombrie 2005, anul nașterii ideii de carantină.

Dr. Venkayya a început să recruteze oameni care să vină cu echivalentul domestic al Operațiunii „Furtună în deșert” pentru a se confrunta cu un virus nou. Nu a găsit nici un epidemiolog serios care să îl ajute. Erau prea deștepți ca să se vâre în povestea asta. Până la urmă a dat peste adevăratul inovator în materie de carantină, care lucra la vremea aceea la Sandia National Laboratories în New Mexico.

Numele lui era Robert Glass, un programator fără nici un fel de pregătire medicală, și cu și mai puține cunoștințe în virusologie. Glass, la rândul lui, a fost inspirat de un proiect științific pentru școală la care lucra fiica lui de 14 ani.

Ea a teoretizat (după modelul jocului de-a leapșa din școala primară), că dacă elevii s-ar rarefia sau dacă n-ar mai veni deloc la școală, atunci nu s-ar mai îmbolnăvi unul pe altul. Glass s-a lăsat dus de val cu ideea asta și a programat un model de control al răspândirii bolii bazat pe ordinul de a sta acasă, pe restricții de călătorie, pe închiderea afacerilor și pe separarea umană forțată.  

Sună incredibil, nu? Nimeni din domeniul sănătății publice nu a fost de acord cu el, dar ca orice maniac tipic, acest lucru n-a făcut decât să-l convingă și mai mult pe Glass că are dreptate:

„M-am întrebat: «De ce nu au înțeles epidemiologii ăștia ce se întâmplă?» N-au înțeles ce se întâmplă pentru că nu aveau instrumentele necesare ca să se concentreze pe această problemă. Aveau instrumente să înțeleagă mobilitatea bolilor infecțioase, dar nu în scopul de a le opri.”

Genial, nu? Glass și-a imaginat că e mai deștept decât o sută de ani de experiență în sănătatea publică. Un singur individ cu un calculator șmecher va rezolva tot! Ei bine, a reușit să-i convingă pe unii, inclusiv pe un alt individ care își făcea veacul pe la Casa Albă, pe nume Carter Mecher, care a devenit apostolul lui Glass.

Vă rog să țineți seama de următoarea afirmație făcută de Dr. Mecher în cartea lui Lewis: „Dacă îi iei pe toți și îi încui pe fiecare în parte la ei în cameră și nu-i lași să vorbească cu nimeni, atunci nu o să mai ai nici un fel de boală.”

În sfârșit un intelectual cu un plan de abolire a bolilor – și a vieții umane așa cum o știm! Pe cât de absurd și de înfricoșător sună această afirmație – o societate întreagă nu doar în închisoare, ci în detenție solitară – ea rezumă întreaga teorie a lui Mecher despre boală. Este de asemenea complet eronată.

Patogenii sunt parte din lumea noastră; nu sunt generați de contactul uman. Îi trecem de la unul la altul ca preț al civilizației, dar în același timp am și dezvoltat sisteme imunitare care să se ocupe de ei. Este biologie de clasa a IX-a, dar Mecher nu avea nici cea mai mică idee despre aceste lucruri.

Să derulăm pe repede-înainte până pe 12 martie 2020. Cine a exercitat o influență majoră asupra deciziei de a închide școlile, deși se știa la acel moment că SARS-CoV-2 nu prezenta aproape nici un risc pentru cei sub 20 de ani ? Existau chiar și dovezi care să indice că aceștia nu transmiteau în mod semnificativ COVID-19 adulților.

Nu a contat. Modelele lui Mecher – dezvoltate alături de Glass și alții – persistau să genereze concluzia că închiderea școlilor va reduce transmiterea virusului cu 80%. I-am citit memorandumurile din această perioadă – unele dintre ele nu au fost făcute nici acum publice – și ceea ce sare în ochi nu este știința, ci fanatismul ideologic în acțiune.

Pe baza orelor înregistrate în e-mailuri și a lungimii acestora, reiese clar că Mecher nu dormea prea mult în această perioadă. Practic era ca Lenin în ajunul Revoluției Bolșevice. Cum s-a ajuns aici?

Au fost trei elemente-cheie: frica publică, mass-media și consimțământul experților, și realitatea încorporată că închiderea școlilor a fost parte din „planning-ul pandemic” de mai bine de 15 ani. Susținătorii carantinei au tocit orice rezistență pe parcursul acestor 15 ani. Finanțări somptuoase, uzura înțelepciunii în sfera sănătății publice, și fanatismul ideologic au izbândit.

Întrebările legate de cum a fost posibil ca așteptările noastre la o viață normală să fie atât de violent zădărnicite, cum a fost posibil ca viețile noastre fericite să fie atât de brutal strivite, îi vor ține ocupați pe intelectuali pentru mulți ani de-acum încolo. Dar cel puțin acum avem o primă ciornă a istoriei.

Ca și cu orice altă revoluție din istorie, o mica minoritate de oameni nebuni cu o cauză au triumfat asupra rațiunii umane a multitudinilor. Când oamenii vor înțelege acest lucru, focurile răzbunării vor arde ca paiele.

Sarcina noastră de acum este să reconstruim o viață civilizată care să nu mai fie atât de fragilă încât să permită oamenilor nebuni să distrugă tot ceea ce umanitatea a muncit din greu să construiască.

Sursă: https://brownstone.org/articles/how-fanatics-took-over-the-world/