Despre negocierile de dupa al doilea razboi mondial

S-a întâmplat la 9 octombrie1944, 9-17: În timpul vizitei la Moscova, premierul englez Winston Churchill propune - şi Stalin acceptă - o înţelegere privind zonele de influenţă în Balcani, potrivit căreia România intra în sfera de influenţă sovietică (90%).În octombrie 1944, cel de-al doilea război mondial era în plină desfășurare, iar victoria Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste și a Japoniei imperialiste se profila cu claritate.În aceste condiții, prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, i-a propus dictatorului sovietic Stalin să își împartă sferele de influență din Europa. Winston Churchill i-a scris pe un șervețel modul în care îi propunea lui Stalin acest lucru. Winston Churchill i-a propus lui Stalin ca Marea Britanie să aibă 90 la sută influență în Grecia, iar URSS 10 la sută. În România, procentul era inversat: sovieticii urmau să aibă 90 la sută influență, iar Marea Britanie 10 la sută. În Bulgaria, Uniunea Sovietică avea 75 la sută influență, iar Marea Britanie 25 la sută, în timp ce în Ungaria și în Iugoslavia, sferele de influență urmau să fie împărțite 50 - 50 la sută.Churchill a transmis apoi la Londra o explicaţie seacă legată de tratativele sumare prin care s-a stabilit cui urma să revină Balcanii. 
„Este destul de natural, Rusia are interese vitale în ţările riverane Mării Negre, în special în privinţa României, care a fost cel mai sălbatic atacată, cu 26 divizii de război… Marea Britanie consideră corect să arate un respect deosebit faţă de optica Rusiei în această chestiune şi faţă de dorinţa URSS de a conduce în numele unei cauze comune cu aceste ţări“, este detaliat în cartea de memorii „Călător fără hartă“ a lui Dimitrie Dimăncescu, diplomat interbelic, erou de război, fondator al Cercetăşiei din România împreună cu fratele său Ioan. Foaia cu conţinea înţelegerea dintre Est şi Vest, cu România cap de listă, a fost păstrată de Churchill la sugestia lui Stalin, iar existenţa şi cuprinsul său au fost dezvăluite în memoriile politicianului britanic.Ulterior, miniștrii de externe ai celor două state, Anthony Eden și Viaceslav Molotov au re-negociat sferele de influență în Ungaria și în Bulgaria, în așa fel încât Uniunea Sovietică să aibă preponderență de 80 la sută în cele două țări.În februarie 1945, SUA, Marea Britanie şi URSS au încheiat Conferinţa de la Ialta care stabilea zonele de influenţă în Europa şi ajutorul pe care urma să şi-l dea pentru câştigarea avantajului pe plan mondial. Numele României nu este menţionat în documente. În esență, împărțirea Europei în sfere de influență a fost identică cu împărțirea Asiei în astfel de sfere, pentru care Japonia a fost considerată un stat agresor. Diferența ține doar de faptul că Marea Britanie și Uniunea Sovietică au câștigat războiul, în timp ce Japonia l-a pierdut.Istoricul britanic Ian Buruma mai descrie în cartea sa, „1945.Anul zero” încă o înțelegere la fel de cinică între Churchill și Stalin. De data aceasta, Stalin i-a spus liderului britanic că dorește să deporteze în Germania 10 milioane de germani care trăiau în țările Europei Centrale. Churchill i-ar fi răspuns că există loc pentru deportarea acestora, pentru că, deja, Aliații au ucis în război opt milioane de germani și că, până la finalul conflagrației vor mai ucide unul sau două milioane de germani. Stalin a cerut precizări și l-a întrebat: unul sau două milioane? La care Churchill i-ar fi spus că e doar un exemplu, nu există o limită, astfel că Stalin a putut să ucidă câți germani a dorit.Britanicii nu au abandonat doar țările cuprinse în acordul de procentaj de la Moscova, ci și Țările Baltice, Polonia, Cehoslovacia, Albania și estul Germaniei. Timp de aproape o jumătate de secol, aceste țări au avut de înfruntat un regim de teroare care a fost consecința modului în care cei doi lideri s-au jucat cu soarta unei jumătăți de continent, pe o bucată de şerveţel.În fapt, soarta României era pecetluită deja, iar „bileţelul scandalos“ n-a făcut decât să materializeze intenţiile şi influenţa Est-Vest în privinţa Europei Centrale şi de Est. Numeroase lucrări dedicate finalului războiului mondial au menţionat discuţia dintre Winston Churchill şi Stalin, din octombrie 1944, de la Moscova şi celebrele propuneri de partajare procentuală a influenţei în Europa de Sud-Est, consemnate pe „şerveţel". De multe ori, s-a apreciat acel gest drept „trădare", „dispunere cinică de soarta atâtor ţări", pentru a da doar câteva exemple. În fapt, acest moment s-a bucurat de o celebritate exagerată.În momentul întâlnirii dintre cei doi lideri, Armata Roşie se afla deja pe teritoriul României, Bulgariei, se îndrepta spre Ungaria şi făcuse joncţiunea cu trupele de partizani iugoslavi. Cu alte cuvinte, acel proiect de 90% influenţă sovietică, recunoscut de către Winston Churchill, nu era decât o recunoaştere a faptului că destinul României urma să cunoască o schimbare iremediabilă, după model sovietic. În schimb, Grecia era, încă, o miză în plină dispută, o dispută alimentată mai degrabă de statele balcanice vecine decât de Moscova (Stalin avea să recunoască, cu un alt prilej, prioritatea interesului britanic acolo). Cu alte cuvinte, ceea ce s-a caracterizat drept cea mai cinică împărţire a sferelor de influenţă nu a fost, de fapt, decât o recunoaştere a unei realităţi, impusă de evoluţiile militare.Sovietizarea României nu a fost consecinţa infamului bileţel, ci a viziunii Moscovei, care a asociat securitatea cu impunerea totală a modelului sovietic în ţările aflate la frontiera occidentală a Uniunii Sovietice.Cu siguranţă, această viziune era anterioară întâlnirii dintre Winston Churchill şi Stalin.