S-a întâmplat la 9 octombrie1944, 9-17: În timpul vizitei la Moscova,
premierul englez Winston Churchill propune - şi Stalin acceptă - o
înţelegere privind zone
le de influenţă
în Balcani, potrivit căreia România intra în sfera de influenţă
sovietică (90%).În octombrie 1944, cel de-al doilea război mondial era
în plină desfășurare, iar victoria Națiunilor Unite împotriva Germaniei
naziste și a Japoniei imperialiste se profila cu claritate.În aceste
condiții, prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, i-a propus
dictatorului sovietic Stalin să își împartă sferele de influență din
Europa. Winston Churchill i-a scris pe un șervețel modul în care îi
propunea lui Stalin acest lucru. Winston Churchill i-a propus lui Stalin
ca Marea Britanie să aibă 90 la sută influență în Grecia, iar URSS 10
la sută. În România, procentul era inversat: sovieticii urmau să aibă 90
la sută influență, iar Marea Britanie 10 la sută. În Bulgaria, Uniunea
Sovietică avea 75 la sută influență, iar Marea Britanie 25 la sută, în
timp ce în Ungaria și în Iugoslavia, sferele de influență urmau să fie
împărțite 50 - 50 la sută.Churchill a transmis apoi la Londra o
explicaţie seacă legată de tratativele sumare prin care s-a stabilit cui
urma să revină Balcanii.
„Este destul de natural, Rusia are interese
vitale în ţările riverane Mării Negre, în special în privinţa României,
care a fost cel mai sălbatic atacată, cu 26 divizii de război… Marea
Britanie consideră corect să arate un respect deosebit faţă de optica
Rusiei în această chestiune şi faţă de dorinţa URSS de a conduce în
numele unei cauze comune cu aceste ţări“, este detaliat în cartea de
memorii „Călător fără hartă“ a lui Dimitrie Dimăncescu, diplomat
interbelic, erou de război, fondator al Cercetăşiei din România împreună
cu fratele său Ioan. Foaia cu conţinea înţelegerea dintre Est şi Vest,
cu România cap de listă, a fost păstrată de Churchill la sugestia lui
Stalin, iar existenţa şi cuprinsul său au fost dezvăluite în memoriile
politicianului britanic.Ulterior, miniștrii de externe ai celor două
state, Anthony Eden și Viaceslav Molotov au re-negociat sferele de
influență în Ungaria și în Bulgaria, în așa fel încât Uniunea Sovietică
să aibă preponderență de 80 la sută în cele două țări.În februarie 1945,
SUA, Marea Britanie şi URSS au încheiat Conferinţa de la Ialta care
stabilea zonele de influenţă în Europa şi ajutorul pe care urma să şi-l
dea pentru câştigarea avantajului pe plan mondial. Numele României nu
este menţionat în documente. În esență, împărțirea Europei în sfere de
influență a fost identică cu împărțirea Asiei în astfel de sfere, pentru
care Japonia a fost considerată un stat agresor. Diferența ține doar de
faptul că Marea Britanie și Uniunea Sovietică au câștigat războiul, în
timp ce Japonia l-a pierdut.Istoricul britanic Ian Buruma mai descrie în
cartea sa, „1945.Anul zero” încă o înțelegere la fel de cinică între
Churchill și Stalin. De data aceasta, Stalin i-a spus liderului britanic
că dorește să deporteze în Germania 10 milioane de germani care trăiau
în țările Europei Centrale. Churchill i-ar fi răspuns că există loc
pentru deportarea acestora, pentru că, deja, Aliații au ucis în război
opt milioane de germani și că, până la finalul conflagrației vor mai
ucide unul sau două milioane de germani. Stalin a cerut precizări și l-a
întrebat: unul sau două milioane? La care Churchill i-ar fi spus că e
doar un exemplu, nu există o limită, astfel că Stalin a putut să ucidă
câți germani a dorit.Britanicii nu au abandonat doar țările cuprinse în
acordul de procentaj de la Moscova, ci și Țările Baltice, Polonia,
Cehoslovacia, Albania și estul Germaniei. Timp de aproape o jumătate de
secol, aceste țări au avut de înfruntat un regim de teroare care a fost
consecința modului în care cei doi lideri s-au jucat cu soarta unei
jumătăți de continent, pe o bucată de şerveţel.În fapt, soarta României
era pecetluită deja, iar „bileţelul scandalos“ n-a făcut decât să
materializeze intenţiile şi influenţa Est-Vest în privinţa Europei
Centrale şi de Est. Numeroase lucrări dedicate finalului războiului
mondial au menţionat discuţia dintre Winston Churchill şi Stalin, din
octombrie 1944, de la Moscova şi celebrele propuneri de partajare
procentuală a influenţei în Europa de Sud-Est, consemnate pe „şerveţel".
De multe ori, s-a apreciat acel gest drept „trădare", „dispunere cinică
de soarta atâtor ţări", pentru a da doar câteva exemple. În fapt, acest
moment s-a bucurat de o celebritate exagerată.În momentul întâlnirii
dintre cei doi lideri, Armata Roşie se afla deja pe teritoriul României,
Bulgariei, se îndrepta spre Ungaria şi făcuse joncţiunea cu trupele de
partizani iugoslavi. Cu alte cuvinte, acel proiect de 90% influenţă
sovietică, recunoscut de către Winston Churchill, nu era decât o
recunoaştere a faptului că destinul României urma să cunoască o
schimbare iremediabilă, după model sovietic. În schimb, Grecia era,
încă, o miză în plină dispută, o dispută alimentată mai degrabă de
statele balcanice vecine decât de Moscova (Stalin avea să recunoască, cu
un alt prilej, prioritatea interesului britanic acolo). Cu alte
cuvinte, ceea ce s-a caracterizat drept cea mai cinică împărţire a
sferelor de influenţă nu a fost, de fapt, decât o recunoaştere a unei
realităţi, impusă de evoluţiile militare.Sovietizarea României nu a fost
consecinţa infamului bileţel, ci a viziunii Moscovei, care a asociat
securitatea cu impunerea totală a modelului sovietic în ţările aflate la
frontiera occidentală a Uniunii Sovietice.Cu siguranţă, această viziune
era anterioară întâlnirii dintre Winston Churchill şi Stalin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu