În lipsa unei reacţii ferme româneşti, acest istoric sârb “îi pune la punct” pe extremiştii maghiari
Să citim în cele ce urmează un text scris de profesorul
sârb de istorie Miodrag Stanojevic, din Voivodina, cunoscător al limbii
române, în care acesra prezintă magistral adevărul despre istoria
ungurilor și pretențiile lor absurde, demonstrând încă o dată că somnul
politicienilor naște duşmani şi trădători pe pământ românesc.
Aflat în urmă cu ceva vreme în trecere prin Satu Mare,
acesta a transmis redacției cotidianului local, Gazeta de Nord Vest, o
scrisoare cu următorul conţinut:
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie…
Ce s-ar fi întâmplat dacă:
– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
– un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o
păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al
Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad
o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de
la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest : la intrarea în România,
suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine
Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii =
ţigani.
Acelaşi scenariu:
– ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie.
Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”?
Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi
permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi
revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina?
Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în
“Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic,
binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de
tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu
sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea
civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene
cum acordă România minorităţii maghiare.
Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă
perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă:
autonomie.
Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei
consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în
România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea
diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt
alogeni asiatici în România.
Pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră.
Sunt derutat şi confuz, neputând înţelegecum este
posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor
şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor
ABC-ul istoriei lor efemere:
– în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca
fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul
Chinei
– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de
turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se
stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari,
germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad.
Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fostjaful (logic).
Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată
Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la
Lechfeld în 955.
– Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile
ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare
agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces
fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor
migrator asiatic în Europa.
Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost
unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb,
părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum
şi majoritatea regilor Ungariei.
În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din
unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în
896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi,
germanici, slavi).
De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la
Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526,
Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind
întotdeauna voievodat autonom.
– Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor
şicucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta
Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de
Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc.
Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
– După respingerea asediului otoman asupra Vienei
(1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi
Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine
regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel momentimperiul
Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
– În 1918, în urma înfrângerii din primul război
mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat
independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri.
Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei
1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867,
perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce
Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 –
1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de
altfel).
Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a
aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care
din 1526 până în 1867 nu a existat).
– În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei.
Harta: Aşa arăta România în 1941, după ce fusese sfârtecată
de ruși, unguri și bulgari, înainte ca generalul Ion Antonescu să preia
frâiele armatei române și să dea ordinul reîntregirii…
Până în 1944, când revine României, ce au făcut ungurii în Transilvania?
Ce ştiau mai bine: au ucis valahi şi evrei, consideraţi
rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei
mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic
Transilvania de evrei.
Plăcuță comemorativa la Ip, în Transilvania.
În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a
aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea
majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele
de exterminare naziste.
La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu:
Un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta,
ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai
bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta
valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după
ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta.
Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i
oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă
una.
Înainte camămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge
pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară
valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge.
Stiu, stiu. Nu putine bivlioteci au avut parte de asa ceva. Sa te muti cu totul, sa impachetezi mii, zeci de mii de cutii cu carti, ca apoi, cand vine vremea sa fie nevoie sa scormonesti printre cutii pentru a putea aranja cartile in ordine, pare de domeniul fantasticului. Asadar, la inceput de februarie 2007, eram prezent la noul sediu. Drumul era destul de anevoios. Aveam doua posibilitati. Ori mergeam cu tramvaiul si de la statie mai faceam cam 1 km, sau schimbam doua autobuze, ca sa pot cobori mai aproape de serviciu. greu, greu, foarte greu... Ce am gasit cand am deschis usa depozitului de carte (carti care se imprumuta doar pentru lectura, la sala de lectura) am crezut ca nu vad bine. Da, a fost o munca titanica. Sa sortezi cutiile pe mii, sute, si zeci, sa le scoti pe coridor si dupa 2 saptamani sa nu gasesti cutia nr 1, era extrem de frustrant. In cea de-a treia saptamana, am gasit cutia nr 3!!! Si eram foarte fericiti... Dupa ce am reusit sa gasim cuti...
Vă prezint contractul pe care nimeni nu l-a putut obține și pe care UE și statul român îl ascund de contribuabili și pacienți. Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii. Acum câteva luni de zile vă prezentam, în exclusivitate, clauzele abuzive din contractul Pfizer – Albania și, spre surprinderea mea, contractul agreat de Comisia Europeană în numele statelor membre este mai periculos pentru că pune la zidul răspunderii fix statele și nu producătorul, sau distribuitorul. Să începem cu problema de fond: “De ce nu am văzut acest contract noi, părțile direct interesate și afectate de vaccin?” Simplu, pentru că, după cum este stipulat în contract, statele membre NU au voie să prezinte nici măcar DATE din contract, darămite să publice contractul pentru cel puțin 10 ani de la semnarea acestuia: “atât timp cât aceste informații continuă să constituie un secret comercial, dar în nici un caz pentru o perioadă mai mică decât perioada de zece ani specificată mai sus”. Mai ...
Dr. Mylo Canderian este de pãrere cã 95% din populația lumii sunt "mâncãtori inutili" care trebuie sã fie eutanasiați cât mai repede posibil. Rãspunsul : trei pânã la zece ani . Nu știu dacã acest lucru este adevãrat , dar în trecut , Steven Fishman a furnizat informații privilegiate credibile . FORMULA DE ÎNCHEIERE A CICLULUI PENTRU V@X ZYN AȚI de Steven Fishman Mi se pune adesea întrebarea : " Dacã am fãcut covcinul , cât timp voi mai trãi " Am lãsat aceastã întrebare unui prieten de-al meu , dr. Mylo Canderian ( nãscut Milos Iskanderianos , Corfu , Grecia , 1938 ) , care a dezvoltat brevetul oxidului de grafen pentru utilizare ca armã hematologicã în 2015 . Dr. Canderian este ceea ce aș numi un "criminal globalist" care aplicã perceptul 10 al Ghidului de Piatrã din Georgia , despre care se discutã foarte rar : " nu fii un cancer pe pãmânt , lasã loc naturii ." Dr. Canderian este un medic colaborator la OMS si sprijinã foart...
Comentarii
Trimiteți un comentariu