ZEIȚA CU 4 OCHI ȘI 12 DEGETE” ȘI „VASUL CU SIRENĂ, DOUĂ PREZENȚE MISTERIOASE ÎN ARTA CUCUTENIANĂ
Despre aspectul plastic al vaselor și statuetelor aparținătoare de Civilizația Cucuteni putem spune că este unul cu totul și cu totul original. Acum 7.000 de ani creatorii preantici aduceau în arta lor mesaje închistate în simboluri pe care încercăm și astăzi să le decodificăm, spre buna înțelegere a acelui mod de viață și a acelor credințe și ritualuri. Ne-au uimit poate coifurile de aur și argint „cu ochi” ale principilor Frăției Getice de acum 2.500 de ani descoperite pe teritoriul României. Dar nu am privit și mai adânc în istorie, pentru că zeițele cucuteniene de acum mai multe mii de ani sunt reprezentate de multe ori cu patru ochi. Ca un ecou al celebrei ziceri românești ce spună că în situații limită trebuie „să fi cu ochii în patru” (sau chiar „să ai un ochi la spate”), simbolistica acestor artefacte are o legătură taină cu posibilitatea existenței celor două Tărâmuri (Acest Tărâm și Tărâmul Celălalt), sau a Văzutelor și a Nevăzutelor. Un personaj cu ...